consul

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat., fr. consul)

1. (în Roma antică) fiecare dintre cei doi magistrați care se alegeau anual pentru a exercita puterea supremă.
2. fiecare dintre cei trei magistrați supremi care au guvernat Republica Franceză între 1799 și 1804.
3. agent diplomatic însărcinat să reprezinte și să apere interesele administrativ-juridice și economice ale țării sale și ale compatrioților săi într-o țară străină.

consular, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. consulaire, lat. consularis)

1. referitor la consul sau la consulat.
2. corp ~ = totalitatea consulilor (3) dintr-o țară.

consulat

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. consulat, lat. consulatus)

1. (în Roma antică) perioadă de guvernare a unui consul (1).
2. guvernare consulară a Republicii Franceze între 1799 și 1804.
3. reprezentanță diplomatică a unui stat în alt stat, inferioară ambasadei; sediul reprezentanței.

consult

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. consultum)

1. examinare a unui bolnav de către o comisie medicală pentru stabilirea diagnosticului și indicarea tratamentului.

consulta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. consulter, lat. consultare)

1. tr. a cere sfatul, părerea cuiva, a lua avizul unui specialist.
2. a cerceta pentru informare, documentare.
3. (despre medici) a examina un bolnav, a da o consultație (2).
4. refl. a se (con)sfătui.

consultant, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. consultant, rus. konsultant)

1. specialist al unei instituții etc. care dă consultații.
2. profesor universitar pensionat care ține cursuri (facultative), are ore de consultație și conduce doctoranzi.
3. specialist în consultanță.
4. fost sportiv invitat să comenteze un meci sau știri sportive.

consultanță

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (consult + -anţă)

1. oferirea de sfaturi calificate în probleme de conducere și organizare.

auspiciu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. auspicium, fr. auspice)

1. (la romani) prevestire făcută de auguri (I).
2. dreptul de a lua auspiciile (rezervat consulilor, pretorilor și cenzorilor).
3. (rar) protecție.
4. sub ~iile cuiva = sub egida, sub patronajul cuiva; sub cele mai bune ~ii = în împrejurări favorabile.

cancelar

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. cancellarius)

1. (în evul mediu) șeful cancelariei și al arhivei regale sau imperiale.
2. înalt demnitar, prim-ministru în Germania și, odinioară, în Rusia și în Austria.
3. înalt demnitar al unei instituții în unele țări (Anglia, Franța etc.).
4. lord ~ = președintele Camerei Lorzilor în Anglia.
5. șeful cancelariei unei reprezentanțe diplomatice sau consulare.
6. șef administrativ al unor universități din S.U.A.

cancelarie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. cancelleria, rus. kanceliariia)

1. birou, secție a unei instituții admi-nistrative.
2. sală într-o școală, loc de adunare a cadrelor didactice.
3. serviciu în cadrul reprezentanțelor diplomatice și consulare.

colegiu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. collegium, fr. collège)

1. (în Roma antică)grup (de cel puțin trei persoane) însărcinat cu o anumită funcție publică.
2. organ de conducere colectivă și de îndrumare a unui periodic, a unei lucrări, cărți etc., a unei întreprinderi sau instituții.
3. corp sau asociație a unor persoane care au aceeași profesie sau aceeași demnitate.
4. (jur.; în unele țări) colectiv de judecători în cadrul organizării interne a instanței supreme sau cu atribuții speciale pe lângă unele organe de jurisdicție.
5. ~ de avocați = colectiv al avocaților dintr-o unitate administrativ-teritorială.
6. ~ de partid = organ care controlează modul în care se respectă prevederile statutului cu privire la disciplina și morala de partid etc.
7. (în trecut) categorie electorală care îngloba cetățenii cu aceeași avere sau cu același rang social.
8. instituție de învățământ public asemănător liceului, cu o organizare specială.
9. ~ de redacție = organ consultativ pe lângă redactorul-șef al unei publicații; comitet de redacție.

comunicație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. communication, lat. communicatio)

1. mijloc de comunicare între două puncte; legătură, contact (rutier, telefonic etc.)
2. (pl.) ansamblu de infrastructuri care permite asemenea legături.
3. figură retorică prin care un orator sau autor se adresează auditoriului, respectiv cititorului, simulând a-l consulta cu privire la aprecierea unor fapte sau în legătură cu justețea unor afirmații ori argumente.

concerta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. concerter, it. concertare)

1. intr. a da un concert (1).
2. (despre șefi de state, diplomați etc.) a se consulta pentru a se pune de acord asupra unui proiect comun.
3. tr. a pune la cale, a pregăti (în comun).