OK
X
lingvist, -ă
Parte de vorbire:
s.m.f.
Etimologie: (fr. linguiste)
1.
specialist
în
lingvistică,
știință
care
studiază
limba
și
legile
ei
de
dezvoltare;
glotolog,
(înv.)
limbist.
2.
(var.
înv.)
linghist,
linguist.
lingvistic, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. linguistique)
1.
adj.
referitor
la
lingvistică.
2.
s.
f.
știință
care
studiază
limba
și
legile
ei
de
dezvoltare.
3.
~
generală
=
disciplină
care
studiază
faptele
de
limbă
din
perspectiva
trăsăturilor
comune
mai
multor
limbi;
~
comparativă
=
disciplină
care
studiază
comparativ
concordanțele
fonetice,
semantice
și
gramaticale
din
mai
multe
limbi;
~
matematică
=
disciplină
care
studiază
fenomenele
de
limbă
cu
mijloace
matematice;
~
structurală
=
disciplină
care
studiază
relațiile
dintre
elementele
limbii
și
caracterul
sistematic
al
acesteia.
4.
glotologie.
ablaut
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (germ. Ablaut)
1.
(lingvistică)
modificare
vocalică
într-o
rădăcină
sau
tulpină;
alternanță
vocalică;
apofonie.
abuziv, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. abusif, lat. abusivus)
1.
care
întrece
măsura;
exagerat,
excesiv.
2.
care
constituie
un
abuz;
arbitrar;
ilegal.
3.
care
abuzează
de
puterea
lor.
4.
care
este
înșelător,
specios.
5.
(lingvistică)
se
spune
despre
un
cuvânt
folosit
într-un
mod
impropriu.
6.
părinte
~
=
părinte
care
captează
pentru
sine
și
exclusiv
afecțiunea
copiilor
săi
(ex.
mamă
~ă,
tată
~).
acceptabilitate
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. acceptabilité)
1.
faptul
de
a
fi
acceptat,
de
a
putea
fi
acceptat.
2.
mulțimea
de
condiții
care
fac
ceva
acceptabil.
3.
(lingvistică)
însușirea
unui
enunț
de
a
fi
acceptabil;
exigența
ca
o
propoziție
să
nu
fie
nici
agramaticală,
nici
asemantică.
4.
(antonim)
inacceptabilitate.
adstrat
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. adstrat)
1.
totalitatea
elementelor
dintr-o
limbă
străină
care
se
adaugă
unui
idiom
după
constituirea
lui,
ca
rezultat
al
interferenței
lingvistice.
afixal, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. affixal)
1.
referitor
la
afix.
2.
(lingvistică)
care
constituie,
care
formează
un
afix.
3.
(matematică)
legat
de
afix,
numărul
complex
„x
+
iy”
care
desemnează
poziția
unui
punct.
analitic, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. analytique, lat. analythicus)
1.
bazat
pe
analiză.
2.
chimie
~ă
=
ramură
a
chimiei
care
studiază
elementele
componente
ale
substanțelor;
limbă
~ă
=
limbă
flexionară
în
care
raporturile
gramaticale
se
exprimă
prin
cuvinte
izolate;
filozofie
~ă
=
orientare
care
reduce
filozofia
la
analiza
mijloacelor
lingvistice
și
conceptuale
ale
cunoașterii.
3.
care
utilizează
calculul
algebric
și
infinitezimal.
4.
geometrie
~ă
=
ramură
a
geometriei
care
studiază
proprietățile
figurilor
geometrice
cu
ajutorul
calculului
algebric.