OK
X
secunda
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. seconder, lat. secundare)
1.
a
ajuta,
a
sprijini,
a
însoți
pe
cineva
în
acțiunile
sale
etc.
2.
(muz.)
a
acompania.
secundă
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. seconde, germ. Sekunde)
1.
unitate
de
măsură
a
timpului,
a
60-a
parte
dintr-un
minut;
timp
foarte
scurt;
moment,
clipă.
2.
unitate
de
măsură
pentru
unghiuri,
submultiplu
al
minutului.
3.
(muz.)
interval
între
două
trepte
alăturate
ale
gamei
diatonice;
treapta
a
doua
de
la
o
treaptă
dată.
4.
a
doua
poziție
de
apărare
la
scrimă.
attosecundă
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (atto- + secundă)
1.
a
10
-18
-a
parte
dintr-o
secundă.
exasecundă
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (exa- + secundă)
1.
unitate
de
timp,
egală
cu
un
miliard
de
miliarde
de
secunde.
femtosecundă
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (femto- + secundă)
1.
a
mia
bilioana
parte
dintr-o
secundă.
hectosecundă
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (hecto- + secundă)
1.
timp
scurs
de
100
de
secunde.
microsecundă
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (germ. Mikrosenkunde, fr. microseconde)
1.
unitate
de
măsură
pentru
timp,
a
milioana
parte
dintr-o
secundă.
2.
(simbol)
μs.
milisecundă
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. milliseconde, engl. millisecond)
1.
unitate
de
timp,
a
mia
parte
dintr-o
secundă.
2.
(simbol)
ms.
accesoriu, -ie
Parte de vorbire:
adj., s.
Etimologie: (fr. accessoire, lat. accessorius)
1.
adj.
care
însoțește
un
element
principal,
dependent
de
acesta;
secundar,
neesențial.
2.
adj.,
s.n.
(obiect,
piesă,
dispozitiv)
anex.
accidental, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. accidentel)
1.
întâmplător,
fortuit.
2.
secundar,
neesențial.
3.
(bot.)
care
se
dezvoltă
întâmplător
(muguri,
ramuri,
rădăcini).
acolit, -ă
Parte de vorbire:
I. s.m.f., II. s.m.
Etimologie: (fr. acolyte, lat. acolythus, gr. akolythos)
1.
I.
persoană
care
urmează
îndeaproape
ideile
cuiva.
2.
persoană
care
ajută
pe
cineva
într-o
acțiune
(reprobabilă);
complice.
3.
II.
ajutor
al
preotului
în
cultul
catolic.
4.
divinitate
secundară
care
însoțește
o
divinitate
principală.
aderență
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. adhérence, lat. adhaerentia)
1.
legătură,
lipire.
2.
bridă.
3.
(fiz.)
forță
care
menține
alăturate
două
corpuri
în
contact.
4.
(constr.)
fenomen
de
legătură
între
beton
și
oțel.
5.
(metal.)
fenomen
de
prindere
pe
suprafața
pieselor
turnate
a
unor
cruste,
care
provoacă
defecte.
6.
aderare,
solidarizare
conștientă.
7.
(bot.)
concreștere
intimă
și
secundară,
necongenitală,
a
organelor
similare
învecinate,
obișnuit
separate
(frunze,
petale,
antere).
aditiv, -ă
Parte de vorbire:
I. adj., II. s.n.
Etimologie: (fr. additif, lat. additivus „care se adaugă la”)
1.
I.
care
este
adăugat,
care
se
adaugă,
care
se
adiționează,
care
completează.
2.
(mat.)
referitor
la
operația
de
adunare;
care
provine
dintr-o
adunare.
3.
(fizică)
(despre
o
proprietate,
un
efect)
exprimat
printr-o
mărime
fizică
ale
cărei
valori
se
însumează
algebric.
4.
II.
lucru
adăugat,
completare,
supliment.
5.
(industrie)
constituent
secundar,
substanță
care,
adăugată
unor
produse,
le
ameliorează
unele
proprietăți.
6.
(industria
alimentară)
produs
destinat
să
modifice
gustul
sau
parfumul,
să
prelungească
conservarea.
7.
(petrochimie)
denumire
generică
pentru
diferitele
produse
care
sunt
încorporate
în
benzină
pentru
a
o
face
mai
puțin
detonantă;
în
uleiuri
pentru
a
le
îmbunătăți
calitățile
de
lubrifiere,
rezistența
la
oxidare,
punctul
de
îngheț
sau
indicele
de
vâscozitate;
în
bitumuri
pentru
emulsionare.
alburn
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (it. alburno, lat. alburnum)
1.
strat
lemnos
situat
între
scoarța
unui
arbore
și
inima
lui.
2.
totalitatea
inelelor
anuale
externe,
de
culoare
mai
deschisă,
ale
lemnului
secundar
al
arborilor
cu
lemnul
tare.