Dictionar

poetic, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. poétique, lat. poeticus, it. poetico, gr. poietikos)

1. adj. propriu poeziei.
2. (fig.) demn a inspira un poet; (p. ext.) încântător, expresiv, plastic, sensibil, liric.
3. s. n. categorie estetică desemnând genul poetic.
4. s. f. ramură a teoriei literaturii care tratează despre creația poetică.
5. tratat despre creația poetică.
6. sistem de principii poetice caracteristice unei epoci sau unui curent literar; fel de a scrie propriu unui poet.
7. parte a lingvisticii care se ocupă cu raporturile dintre funcția poetică și celelalte funcții ale limbajului.
 

poeticamente

Parte de vorbire:  adv. (înv.)  
Etimologie: (it. poeticamente)

1. într-un mod poetic; din punct de vedere al poeziei sau în conformitate cu legile ei; (înv.) poeticește.
 

poetician, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (poetică + -ian)

1. specialist în poetică, ramură a teoriei literaturii care tratează despre creația poetică.
 

poeticitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. poéticité)

1. caracterul a ceea ce este poetic, capabil să trezească emoții, să evoce atmosfere sugestive.
 

poetiza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. poétiser)

1. a da unui fapt, unui eveniment un caracter poetic; a idealiza; a înfrumuseța, a înflori.
 

poetizant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. poétisant)

1. care poetizează, dă un caracter poetic.
 

akmeist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (rus. akmeist)

1. I. referitor la akmeism, mișcare poetică rusă care a avut perioada de glorie la începutul anilor 1910 sub conducerea lui Nikolai Gumiliov și Serghei Gorodețki.
2. II. adept al akmeismului.
3. (var.) acmeist.
 

alexandrinism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. alexandrinisme)

1. ansamblu de manifestări ale civilizației elenistice din Alexandria.
2. sistem filozofic al școlii alexandrine.
3. stil ornat, subtil și uneori obscur, propriu poeților greci din epoca alexandrină.
4. caracter rafinat, erudit, subtil și decadent al unei arte, al unei filozofii.
 

apoetic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (a- + poetic)

1. lipsit de poezie, de valoare poetică.
2. care nu este poetic.
 

camerata

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (it. camerata)

1. grup de intelectuali melomani.
2. (muzică) mică orchestră de cameră sau cor, cu până la 40 - 60 de muzicieni.
3. (istorie) ~ florentină = societate florentină de intelectuali, poeți și muzicieni, formată în deceniile premergătoare anului 1600, cu scopul de a reînvia muzica greacă antică.
 

crepuscular, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. crépusculaire)

1. referitor la crepuscul.
2. slab luminat, abia vizibil.
3. (despre un curent poetic din literatura italiană de la începutul sec. XX) care manifesta predilecție pentru tonurile mijlocii, pentru vagul culorii, pentru o banalitate ostentativă și un prozaism voit al expresiei.
4. (despre animale) care este activ după apusul Soarelui.
 

depoetiza

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. dépoétiser)

1. (despre cuvinte, imagini) a face să-și piardă însușirea poetică, figurată.