coma

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. coma, germ. Koma)

1. aberație a unui sistem optic în formă de coadă de cometă, cauzată de fascicule de raze incidente, lungi și oblice.
2. aberație a lentilelor electronice în apariția unei estompări spre periferia imaginii.
3. nebulozitate gazoasă care înconjură nucleul unei comete.

ascomă

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT ascoma
2. FR ascome
3. EN ascoma
4. DE Ascoma; der Fruchtkörper der Schlauchpilze
5. RU aскомa
6. HU aszkóma

comă 1

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. coma, gr. koma)

1. stare letargică de pierdere totală a cunoștinței, a sensibilității și posibilității de mișcare, produsă de o hemoragie cerebrală, diabet, uremie etc.

comă 2

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Komma, fr., it. comma)

1. (muz.) interval greu perceptibil, între două note enarmonice.
2. semn care indică (în muzica instrumentală) frazele și (în muzica vocală) locurile unde se respiră.

comă; leșin

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT coma; defectio animi
2. FR évanouissement; stupeur
3. EN unconsciousness; loss of consciousness; insensibility; coma
4. DE Bewußtlosigkeit; Ohnmacht; Koma
5. RU бесчувствие; беспaмятство; бессознaтельное состояние
6. HU kóma, mély kábultság; ájulás

comanda

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. commander)

1. a deține comanda unei armate, unități etc.
2. a porunci, a ordona.
3. a face o comandă (4).
4. a dirija un mecanism, o mașină etc.
5. a solicita, a cere de mâncare, de băut într-un local de consum.

comandă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. commande)

1. ordin, dispoziție, poruncă.
2. ton de ~ = ton poruncitor.
3. conducere a unei unități militare.
4. post de ~ = loc unde stă comandantul trupelor și de unde transmite comanda operațiilor.
5. ordin verbal sau prin semnal dat militarilor de un comandant pentru executarea simultană a unei mișcări.
6. acțiune de comandare a unui sistem tehnic.
7. echipamentul necesar efectuării ei.
8. dublă ~ = dispozitiv de pilotaj care permite ca doi piloți să acționeze comenzile.
9. (inform.) instrucțiune, parte integrantă a informației transmise calculatorului de către utilizator.
10. cerere de marfă adresată unui furnizor, lucrare cerută unui meseriaș, unui antreprenor etc.
11. marfa comandată.
12. de ~ = executat după indicațiile clientului.
13. (mar.) suprastructură pe o navă în care se află timoneria, camera hărților, cabina comandantului etc.
14. parâmă subțire (saulă) cu care se înfășoară capătul unei parâme groase, împiedicându-i despletirea.

accelerator, -oare

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. accélérateur)

1. adj. care accelerează.
2. s. n. dispozitiv prin care se mărește viteza, turația (unui motor); pedală care comandă acest dispozitiv.
3. (cinem.) procedeu de imprimare a unor mișcări de desfășurare lentă.
4. instalație complexă care imprimă particulelor elementare viteze foarte mari.
5. s. m. substanță care mărește viteza unei reacții chimice; produs destinat a reduce durata de priză și de întărire a betonului.

afișor, -oare

Parte de vorbire:  I. s.m.f., II. s.n.  
Etimologie: (fr. afficheur)

1. I. cel care lipește afișe.
2. II. dispozitiv pe care apar caractere alfanumerice comandate electric.

ampeloterapie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. ampélothérapie)

1. folosirea strugurilor în scop terapeutic; cură pe bază de struguri (inițial se recomanda să nu se mănânce nici pielea și nici semințele).

ampenaj

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. empennage)

1. organ de stabilizare și de comandă din planuri fixe și mobile, în partea din spate a fuzelajului unui avion.
2. aripioarele unui proiectil, ale unei bombe de avion.
3. aripa unei săgeți.
4. dispozitiv al unei giruete care indică direcția vântului.

aplicație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. application, lat. applicatio)

1. punere în practică; aplicare.
2. punct de ~ = punct în care se exercită o forță asupra unui corp; școală de ~ = instituție școlară atașată pe lângă o instituție de pregătire a cadrelor, în care se face practică pedagogică.
3. (mil.) formă de pregătire a comandamentelor și trupelor prin rezolvarea unor situații de luptă ipotetice.
4. (fig.) aptitudine, talent.

arghirofil, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. argyrophile, ngr. arghirofilos)

1. I. care manifestă arghirofilie.
2. II. persoană lacomă de bani.