piu

Parte de vorbire:  adv.  
Etimologie: (it. più)

1. (muz.) mai.
2. ~ piano = mai încet; ~ allegro = mai repede.

chipiu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. képi)

1. șapcă rotundă, tare, cu cozoroc.

cupiu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie:

1. bilet de bancă, cu imprimare specială, emis ca monedă cu o anumită valoare nominală.

epiu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. épi)

1. dig de piatră sau de nuiele, construit de la malul unei ape curgătoare către larg, pentru a micșora lățimea acesteia sau a facilita depunerile aluvionare.

europiu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. europium)

1. element chimic din grupa lantanidelor.

marsupiu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., lat. marsupium)

1. pungă abdominală a femelei marsupialelor.
2. (bot.) organ saciform la extremitatea ramurilor, care poartă arhegoanele.
3. cavitate incubatoare la nevertebrate.

municipiu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. municipium)

1. (ant.) titlu dat orașelor supuse autorității Romei, dar care își păstrau dreptul de autonomie în treburile interne.
2. oraș mare cu administrație proprie.

ablativ

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (lat. ablativus, fr. ablatif)

1. caz al declinării, specific anumitor limbi, care exprimă punctul de plecare, instrumentul, asocierea, cauza etc.
2. ~ absolut = construcție sintactică în latină sau greacă cu rol de propoziție circumstanțială, dintr-un substantiv (sau pronume) și un participiu în ablativ.

absolut, -ă

Parte de vorbire:  adj., adv., s.  
Etimologie: (lat. absolutus, fr. absolu)

1. adj. care nu comportă nici o restricție, necondiționat.
2. total, complet, desăvârșit.
3. adevăr ~ = adevăr care reprezintă cunoașterea completă a realității; (fiz.) mișcare ~ă = deplasarea unui corp față de un sistem de referință fix; zero ~ = temperatura cea mai joasă posibilă (-273ºC).
4. (mat.; despre mărimi) care nu depinde de sistemul la care este raportat.
5. valoare ~ă = valoare aritmetică a unui număr algebric, făcând abstracție de semnul său; verb ~ = verb tranzitiv cu complementul direct neexprimat.
6. s. n. principiu veșnic, imuabil, infinit, la baza universului.
7. ceea ce există în sine și prin sine.
8. adv. cu desăvârșire, exact.

acatalepsie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. acatalepsie)

1. (la scepticii greci) renunțare din principiu de a mai căuta soluția unei probleme; imposibilitatea de a atinge certitudinea.
2. (med.) nesiguranță în punerea unui diagnostic.
3. (med.) boală care atacă creierul și îi privează pe cei atacați de capacitatea de a înțelege un lucru, de a urma un raționament.

achiu

Parte de vorbire:  I. s.n. (înv.), II. s.m. (înv.)  
Etimologie: (I. fr. acquit; II. cf. lat. apium)

1. I. bilă de încercare la jocul de biliard, desemnând persoana care începe partida.
2. (reg.) baston special de lemn, cu care jucătorii lovesc bilele de biliard; tac.
3. II. plantă erbacee aromatică din familia umbeliferelor, cu frunze mari, penate, cu flori albe, cu un rizom gros, globulos și cărnos, cultivată ca plantă culinară; țelină (Apium graveolens).

actualism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. actualisme)

1. principiu de cercetare și interpretare a istoriei Pământului pe baza comparării fenomenelor geologice din trecut cu cele actuale.

adagiu

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (lat. adagium)

1. formulă în general veche, care enunță un adevăr acceptat, un principiu de acțiune sau o regulă juridică; maximă proverbială, sentință populară, aforism, apoftegmă, dicton.