OK
X
aglomerant
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. agglomérant)
1.
adj.
care
aglomerează.
2.
s.m.
substanță
care
leagă
între
ele
particulele
unor
materiale
oarecare
(v.
liant).
amarant
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. amarante, lat. amarantus)
1.
plantă
erbacee
cu
inflorescență
în
formă
de
spic,
cu
flori
mici,
purpurii,
galbene
sau
albeIadj.
inv.,
s.
n.
(colorant)
roșu-violet.
carburant
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. carburant)
1.
combustibil
lichid,
volatil,
la
motoarele
cu
ardere
internă.
celebrant
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. célébrant)
1.
preot
(catolic)
care
oficiază
serviciul
divin.
cinerestaurant
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. cinérestaurant)
1.
restaurant
amenajat
pentru
a
fi
vizionate
filme
în
timpul
consumației.
cu miros plăcut; odorant
Parte de vorbire:
Traducere
Etimologie:
1.
LAT
odore
grato;
odoratus;
suaveolens;
evosmus
2.
FR
embaumant;
odorant;
odorifèrant;
à
odeur
agréable
3.
EN
fragrant;
suaveolent;
scented
pleasantly
4.
DE
duftend;
wohlriechend
5.
RU
пaхучий;
душистый;
aромaтный
6.
HU
illatos,
kellemes
szagú
aberație
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: ( fr. aberration, lat. aberratio)
1.
abatere
de
la
normal
sau
corect;
(prin
ext.)
idee,
noțiune,
comportament;
aberanță;
absurditate.
2.
(biol.)
abatere
de
la
tipul
normal
al
speciei.
3.
(bot.)
abatere
importantă
față
de
tip;
formă
rezultată
pe
cale
de
mutație.
4.
(fiz.)
formare
a
unei
imagini
produse
într-un
sistem
optic.
5.
~
cromozomială
=
modificare
a
numărului
de
cromozomi
caracteristici
speciei.
6.
~
cromatică
=
defect
al
imaginilor
produse
de
lentile,
constând
în
formarea
de
irizații
pe
marginea
imaginilor.
7.
unghi
format
de
direcția
adevărată
și
de
cea
aparentă
din
care
este
văzut
un
astru
de
pe
Pământ.
8.
(var.)
(înv.)
aberațiune.
9.
(antonim)
normalitate.
acaparator, -oare
Parte de vorbire:
adj., s.m.f.
Etimologie: (după fr. accapareur)
1.
(persoană)
care
acaparează;
acaparant.
2.
(persoană)
care
ia
sau
păstrează
pentru
sine
o
cantitate
considerabilă
de
alimente,
bunuri
et
cetera;
acaparant.
3.
(persoană)
care
ia
sau
păstrează
pentru
sine
lucruri
care
nu-i
aparțin
de
drept;
acaparant.
acatalepsie
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. acatalepsie)
1.
(la
scepticii
greci)
renunțare
din
principiu
de
a
mai
căuta
soluția
unei
probleme;
imposibilitatea
de
a
atinge
certitudinea.
2.
(med.)
nesiguranță
în
punerea
unui
diagnostic.
3.
(med.)
boală
care
atacă
creierul
și
îi
privează
pe
cei
atacați
de
capacitatea
de
a
înțelege
un
lucru,
de
a
urma
un
raționament.
acidofilie
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. acidophilie)
1.
termen
folosit
pentru
a
descrie
capacitatea
unei
substanțe
de
a
se
lega
de
coloranții
acizi;
însușirea
de
a
fi
acidofil.
acidorezistență
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. acido-résistance)
1.
rezistență
a
unor
materiale,
corpuri
etc.
la
acțiunea
agresivă
a
acizilor.
2.
proprietate
a
unor
bacterii
colorate
cu
anilină
de
a
rezista
la
acțiunea
decolorantă
a
acizilor.
acoladă
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. accolade)
1.
ceremonial
medieval
la
primirea
cuiva
în
rândul
cavalerilor,
printr-o
îmbrățișare
și
o
lovire
ușoară
cu
latul
spadei.
2.
(fig.)
îmbrățișare.
3.
semn
grafic
({)
servind
la
reunirea
mai
multor
cuvinte,
ecuații,
portative
muzicale
etc.
4.
formă
de
boltă
ca
o
paranteză
culcată.