OK
X
dința
Parte de vorbire:
vb. tr.
Etimologie: (din dințat)
1.
a
face
crestături
în
formă
de
dinți
pe
marginea
exterioară
sau
interioară
a
unui
obiect.
2.
a
cresta
pe
margini.
ambitendință
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (engl. ambitendency)
1.
prezența
simultană
a
două
tendințe
antagoniste.
cădință
Parte de vorbire:
s.f. (învechit)
Etimologie: (cădea + -ință)
1.
atitudine
sau
purtare
cuviincioasă;
cuviință.
2.
(antonim)
necădință.
dependință
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (după fr. dépendance)
1.
(pl.)
clădire,
încăpere
care
depinde
de
o
construcție
principală;
încăpere
accesorie
(bucătărie,
baie
etc.)
a
unei
locuințe.
dințare
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (vb. dința)
1.
acțiunea
de
a
dința
și
rezultatul
ei.
2.
tăiere
a
marginii
unui
obiect
în
formă
de
dinți;
dințat.
3.
(concret.)
totalitatea
dinților
unui
obiect.
dințătură
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (dința + -ătură)
1.
parte
dințată
a
unui
obiect;
(spec.)
totalitatea
zimților
de
pe
marginea
unei
mărci
poștale.
necădință
Parte de vorbire:
s.f. (învechit)
Etimologie: (ne- + cădință)
1.
(expr.)
a
fi
cu
~
=
a
nu
se
cuveni,
a
nu
se
cădea.
abandon
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (fr. abandon)
1.
acțiunea
de
a
rupe
legătura
care
atașa
o
persoană
de
un
lucru
sau
de
o
altă
persoană.
2.
acțiunea
de
a
înceta
de
a
se
ocupa
de
ceva
sau
de
cineva.
3.
actul
de
renunțare
la
o
calitate,
un
loc
de
muncă
sau
o
funcție.
4.
părăsire
a
unei
nave
aflate
în
pericol
de
scufundare.
5.
părăsire
a
unui
bun
sau
renunțare
la
un
drept.
6.
renunțare
la
o
cauză,
credință
etc.
7.
cedare
(la
o
stare,
un
sentiment).
8.
(drept)
actul
prin
care
un
debitor
abandonează
toate
bunurile
sale
creditorilor
săi,
pentru
a
se
proteja
de
urmărirea
lor.
9.
(sport)
retragere
dintr-o
competiție.
10.
~
familial
=
părăsire
a
copiilor,
a
familiei.
abjura
Parte de vorbire:
vb. tr.
Etimologie: (fr. abjurer, lat. abiurare)
1.
a
renega
public
o
credință,
o
doctrină,
o
opinie.
ablutomanie
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (după fr. ablutiomanie, lat. ablutio)
1.
(med.)
tendință
obsesivă
de
a
se
spăla.
abstracționism
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (fr. abstractionnisme)
1.
artă
abstractă,
care
atinge
sau
caută
un
nivel
de
abstractizare.
2.
(filosofie)
tendința
de
a
da
abstracțiilor
la
fel
de
multă
sau
mai
multă
valoare
decât
realităților
concrete.
aderență
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. adhérence, lat. adhaerentia)
1.
starea
unui
lucru
care
aderă
fizic
la
altul.
2.
(în
special)
acțiunea
de
a
se
lipi
de
o
suprafață,
sub
acțiunea
forțelor
de
atracție
dintre
molecule;
lipire
strânsă;
aderare,
legătură.
3.
(med.,
biol.)
faptul,
pentru
două
organe,
de
a
fi
sudate
unul
de
celălalt.
4.
(medicină)
unire
accidentală
sau
morbidă
a
două
părți
care
sunt
separate
în
stare
normală;
bridă.
5.
(fizică)
forță
care
menține
alăturate
două
corpuri
în
contact.
6.
(construcții)
fenomen
de
legătură
între
beton
și
oțel.
7.
(metalurgie)
fenomen
de
prindere
pe
suprafața
pieselor
turnate
a
unor
cruste,
care
provoacă
defecte.
8.
(prin
ext.)
solidarizare
conștientă.
9.
(botanică)
concreștere
intimă
și
secundară,
necongenitală,
a
organelor
similare
învecinate,
obișnuit
separate
(frunze,
petale,
antere).
10.
(mecanică)
legătura
roților
cu
solul
care
permite
unui
vehicul
să
se
deplaseze
înainte.
11.
(fig.)
atașament
puternic
(față
de
un
partid,
o
credință
etc.).
12.
(antonime)
inaderență,
neaderență,
nonaderență.
adicție
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. addiction)
1.
dependență
față
de
un
drog,
cu
tendința
creșterii
progresive
a
dozelor.