dința

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (din dințat)

1. a face crestături în formă de dinți pe marginea exterioară sau interioară a unui obiect.
2. a cresta pe margini.

ambitendință

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. ambitendency)

1. prezența simultană a două tendințe antagoniste.

cădință

Parte de vorbire:  s.f. (învechit)  
Etimologie: (cădea + -ință)

1. atitudine sau purtare cuviincioasă; cuviință.
2. (antonim) necădință.

dependință

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. dépendance)

1. (pl.) clădire, încăpere care depinde de o construcție principală; încăpere accesorie (bucătărie, baie etc.) a unei locuințe.

dințare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (vb. dința)

1. acțiunea de a dința și rezultatul ei.
2. tăiere a marginii unui obiect în formă de dinți; dințat.
3. (concret.) totalitatea dinților unui obiect.

dințătură

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (dința + -ătură)

1. parte dințată a unui obiect; (spec.) totalitatea zimților de pe marginea unei mărci poștale.

necădință

Parte de vorbire:  s.f. (învechit)  
Etimologie: (ne- + cădință)

1. (expr.) a fi cu ~ = a nu se cuveni, a nu se cădea.

abandon

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abandon)

1. acțiunea de a rupe legătura care atașa o persoană de un lucru sau de o altă persoană.
2. acțiunea de a înceta de a se ocupa de ceva sau de cineva.
3. actul de renunțare la o calitate, un loc de muncă sau o funcție.
4. părăsire a unei nave aflate în pericol de scufundare.
5. părăsire a unui bun sau renunțare la un drept.
6. renunțare la o cauză, credință etc.
7. cedare (la o stare, un sentiment).
8. (drept) actul prin care un debitor abandonează toate bunurile sale creditorilor săi, pentru a se proteja de urmărirea lor.
9. (sport) retragere dintr-o competiție.
10. ~ familial = părăsire a copiilor, a familiei.

abjura

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. abjurer, lat. abiurare)

1. a renega public o credință, o doctrină, o opinie.

ablutomanie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (după fr. ablutiomanie, lat. ablutio)

1. (med.) tendință obsesivă de a se spăla.

abstracționism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abstractionnisme)

1. artă abstractă, care atinge sau caută un nivel de abstractizare.
2. (filosofie) tendința de a da abstracțiilor la fel de multă sau mai multă valoare decât realităților concrete.

aderență

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. adhérence, lat. adhaerentia)

1. starea unui lucru care aderă fizic la altul.
2. (în special) acțiunea de a se lipi de o suprafață, sub acțiunea forțelor de atracție dintre molecule; lipire strânsă; aderare, legătură.
3. (med., biol.) faptul, pentru două organe, de a fi sudate unul de celălalt.
4. (medicină) unire accidentală sau morbidă a două părți care sunt separate în stare normală; bridă.
5. (fizică) forță care menține alăturate două corpuri în contact.
6. (construcții) fenomen de legătură între beton și oțel.
7. (metalurgie) fenomen de prindere pe suprafața pieselor turnate a unor cruste, care provoacă defecte.
8. (prin ext.) solidarizare conștientă.
9. (botanică) concreștere intimă și secundară, necongenitală, a organelor similare învecinate, obișnuit separate (frunze, petale, antere).
10. (mecanică) legătura roților cu solul care permite unui vehicul să se deplaseze înainte.
11. (fig.) atașament puternic (față de un partid, o credință etc.).
12. (antonime) inaderență, neaderență, nonaderență.

adicție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. addiction)

1. dependență față de un drog, cu tendința creșterii progresive a dozelor.