Dictionar

mate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. maté)

1. arbust originar din America de Sud, cu fructul ca o tigvă, din ale cărui frunze se prepară ceai.
 

acelomate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acoelomates)

1. pl. grup de animale fără celom.
 

celomate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. coelomates)

1. pl. grup de animale metazoare cu celom.
 

matelot

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. matelot)

1. persoană care face parte din echipajul manipulant al unei nave maritime; marinar.
2. (var.) matlot.
 

matelotaj

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. matelotage)

1. arta și știința de a executa lucrări marinărești.
 

matematic, -ă

Parte de vorbire:  adj., adv., s.f.  
Etimologie: (fr. mathématique, lat. mathematicus, gr. mathematikos, /II/ lat. mathematica, it. matematica)

1. adj. referitor la matematică, bazat pe principiile matematicii.
2. (adv.) exact, precis, riguros.
3. s. f. știință care studiază mărimile, relațiile cantitative și formele spațiale cu ajutorul raționamentului deductiv, entitățile de natură abstractă, precum și relațiile dintre acestea.
 

matematician, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. mathématicien)

1. specialist în matematică, care se ocupă cu lucrări sau activități legate de această știință.
 

abac

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abaque, lat. abacus)

1. instrument de calculat din bile care se pot deplasa pe vergele orizontale paralele.
2. tabel sau diagramă care permite rezolvarea rapidă a unor calcule.
3. (matematică) diagramă sau grafic care oferă, prin lectură simplă, rezolvarea aproximativă a unei probleme numerice; nomogramă.
 

abacă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abaque, lat. abacus)

1. (arhitectură) partea superioară a capitelului unei coloane; placă de piatră care formează partea superioară a capitelului unei coloane și pe care se sprijină arhitrava.
2. (matematică) sistem de linii înscrise într-un plan, care corespund unei ecuații; nomogramă.
3. (fizică) reprezentare geometrică și algebrică a unui spectru luminos
4. (var.) (s.n.) abac.
 

abiogen, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. abiogène)

1. (biol.) (despre medii) care este lipsit de viață.
2. (despre procese) care are loc, se petrece fără participarea materiei vii.
3. (antonim) biogen.
 

abiogeneză

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abiogenèse)

1. (biologie) teorie care admite generația spontanee, adică apariția vieții din materie anorganică neînsuflețită; arhebioză.
2. (antonim) biogeneză.
 

ablacta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (germ. ablaktieren, lat. ablactare)

1. intr. a înceta secreția de lapte matern.
2. tr. a înlocui treptat laptele matern cu alte alimente necesare sugarului; a înțărca.
3. (refl.; despre sugari) a refuza laptele matern.
 

ablactație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. ablactation, lat. ablactatio)

1. trecere treptată și progresivă de la alimentația exclusiv lactată a sugarului la o alimentație diversificată; ablactare.
2. încetare a secreției de lapte matern.