rotor

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. rotor, /2/ germ. Rotor)

1. organ al unei mașini de forță cu palete, cupe, roți, înfășurări electrice, care se rotește în jurul axei arborelui pe care e montat.
2. rotație (2).

anterotor

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. antérotor)

1. rotor cu palete elicoidale dispus în fața rotorului propriu-zis al unui compresor centrifug cu palete radiale, care antrenează fluidul.

anterotor

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. antérotor)

1. rotor cu palete elicoidale dispus în fața rotorului propriu-zis al unui compresor centrifug cu palete radiale, care antrenează fluidul.

asincron, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. asynchrone)

1. care nu este sincron; asincronic.
2. mașină ~ă = mașină cu curenți alternativi a cărei frecvență a forțelor electromotoare nu este în raport constant cu viteza; motor ~ = motor a cărui turație a rotorului diferă de a câmpului magnetic al statorului.
3. (inform.; despre un ordinator) la care fiecare operație este declanșată printr-un semnal provocat de terminarea operației precedente.

blatide

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. blatidés)

1. familie de insecte ortoptere alergătoare, cu corpul turtit, antene lungi și protorace mult lățit, ca un disc ce acoperă capul.

colector 2, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. collecteur)

1. adj. (despre vase, tuburi, bazine) care colectează fluide.
2. s. n. recipient, conductă pentru acumularea materialelor fluide, granulare sau pulverulente.
3. loc unde se adună matrițele din magazia unui linotip sau monotip pentru a forme un rând.
4. organ al rotorului unor mașini electrice cu rolul de a comuta legăturile dintre înfășurarea rotorului și circuitul exterior.
5. substanță organică, folosită ca reactiv la flotația mineralelor pentru a concentra particulele de minerale în spumă.
6. s. m. f. achizitor de mărfuri, de produse etc.

comutație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. commutation, lat. commutatio)

1. comutare; schimbare, mutație.
2. totalitatea operațiilor de conectare și deconectare a liniilor, efectuate în scopul realizării unei legături telefonice sau telegrafice.
3. trecere a unei secțiuni a înfășurării induse a rotorului unei mașini electrice cu colector dintr-o cale de curent într-alta în cursul rotirii rotorului.
4. figură de stil prin care sunt puse în opoziție două propoziții, astfel încât prin schimbarea ordinii cuvintelor să rezulte un sens contrar.

emisiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. émission, lat. emissio)

1. faptul de a emite, de a pune în circulație; producere de către un organ, de către un corp sau un dispozitiv a unui sunet, a unei radiații etc.
2. evacuare a aburului din cilindrul mașinilor sau din rotorul turbinelor cu abur după ce acesta a efectuat lucrul mecanic.
3. punere în circulație a unor hârtii de valoare, monede, medalii, mărci și efecte poștale de către un stat, o bancă etc.
4. marcă poștală sau serie de mai multe mărci puse oficial în circulație.
5. program transmis prin radio sau televiziune.