triumf

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. triumphare, fr. triumphe)

1. celebrare a victoriei în Roma antică, din intrarea solemnă în oraș a generalului biruitor, însoțit de armata sa, de captivi și de prăzile făcute.
2. victorie, biruință (în război).
3. (fig.) succes moral, reușită, izbândă.

triumfa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (lat. triumphare, fr. triompher)

1. a birui, a învinge.
2. (fig.) a reuși, a ieși învingător.
3. a se mândri cu o izbândă, a jubila.

triumfal, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. triumphalis, fr. triomphal)

1. de triumf; biruitor, învingător, victorios.
2. (fig.) impunător, solemn, pompos; care stârnește admirație, entuziasm.

triumfalism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. triomphalisme)

1. atitudine de încredere exagerată în sine însuși, în propriile-i idei sau teorii.

triumfalist, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. triomphaliste)

1. (cel) care manifestă triumfalism.

triumfător, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. triumphateur, lat. triumphator)

1. care triumfă; învingător, victorios.
2. (fig.) care exprimă o mare încredere în succesul obținut.

apoteotic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (apote/oză + -otic)

1. care constituie o apoteoză; triumfal.

apoteoză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. apothéose, lat., gr. apotheosis)

1. (ant.) solemnitate de trecere (a unui erou, a unui împărat) în rândul zeilor.
2. (fig.) preamărire, slăvire, glorificare.
3. denumire a scenelor finale cu caracter solemnă și triumfal din opere sau balete; încheiere solemn a unei piese muzicale.

arc

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. arcus, fr. arc)

1. armă (primitivă) de aruncat săgeți.
2. tot ceea ce are forma unui arc (1).
3. (mat.) porțiune dintr-o linie curbă, dintr-un cerc.
4. element de arhitectură în formă arcuită, care leagă între ele două ziduri, două coloane etc.
5. ~ de triumf = monument în formă de portic arcuit ridicat în amintirea sau pentru comemorarea unui eveniment; ~-butant = construcție în formă de semiarc, în exteriorul unui edificiu pentru a neutraliza împingerea boltelor gotice; ~-rampant = arc cu reazemele denivelate.
6. ~ voltaic = descărcare electrică între doi electrozi prin care circulă un curent de mare intensitate.
7. organ de mașină, din oțeluri aliate, destinat legăturii elastice între două piese.
8. ~ reflex = ansamblu de elemente nervoase care asigură realizarea reflexelor.

casoletă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cassolette)

1. vas în care se ard parfumuri, mirodenii.
2. cutie de metal în care se sterilizează feși, vată, instrumente medicale.
3. ornament în formă de vas din care ies flăcări, la arcuri de triumf, altare etc.

clasicism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. classicisme)

1. atitudine estetică fundamentală, ca-racterizată prin tendința de a observa fenomenele în lumina universalului și de a închega într-un sistem stabil, armonios și proporțional, elementele frumosului în conformitate cu anumite norme, tinzând spre un tip ideal, senin și echilibrat al perfecțiunii formelor, care caracterizează cultura antichității greco-latine și alte momente ale diverselor culturi dominate.
2. curent în arta și literatura europeană din sec. XVII-XVIII caracterizat prin imitarea modelelor antichității greco-latine, prin supremația principiilor morale, prin triumful rațiunii asupra sentimentelor și fanteziei, prin cultul pentru adevăr și natural, prin respectarea strictă a anumitor reguli, prin ordine, echilibru și claritate.
3. perioadă în istoria culturii universale și naționale ale cărei creații reprezintă maximum de realizare artistică și modele demne de urmat.

coronar 2, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. coronarius)

1. pentru facerea unei coroane.
2. (ant.) aur ~ = dar făcut de provinciali generalilor încoronați în triumf.