emisie

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT emisio; abjectio
2. FR chute; expulsion
3. EN abjection; explosive abscission; forcible ejection
4. DE Abschleuderung
5. RU оттaлкивaние; отбрaсывaние; отстрелывaние
6. HU kibocsájtás, kisugárzás, kipufogás

emisiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. émission, lat. emissio)

1. faptul de a emite, de a pune în circulație; producere de către un organ, de către un corp sau un dispozitiv a unui sunet, a unei radiații etc.
2. evacuare a aburului din cilindrul mașinilor sau din rotorul turbinelor cu abur după ce acesta a efectuat lucrul mecanic.
3. punere în circulație a unor hârtii de valoare, monede, medalii, mărci și efecte poștale de către un stat, o bancă etc.
4. marcă poștală sau serie de mai multe mărci puse oficial în circulație.
5. program transmis prin radio sau televiziune.

emisiune-anchetă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (emisiune + anchetă)

1. emisiune în care se efectuează o anchetă.

emisiune-mamut

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (emisiune + mamut)

1. emisiune de foarte mari proporții.

emisiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. émissif)

1. care are proprietatea de a emite (radiații, lumină etc.) în toate direcțiile; emițător.
2. putere ~ă = putere de emisie.

abdica

Parte de vorbire:  vb. intr.  
Etimologie: (fr. abdiquer, lat. abdicare)

1. a renunța la puterea pe care o exercită; a demisiona din funcție.
2. a abandona puterea suverană; a renunța la tron, la un drept.
3. (fig.) a renunța la ceva, a se resemna.
4. a renunța la o activitate din cauza greutăților întâmpinate.

accent

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. accent, lat. accentus)

1. intonație specială a unei silabe dintr-un cuvânt prin mărirea intensității vocii.
2. semn grafic care indică această intonație.
3. (muz.) emisiune mai intensă a unui sunet, a unui acord.
4. mod specific de a vorbi o limbă, un dialect.
5. inflexiune afectivă a vocii.
6. (fig.) importanță.
7. a pune ~ul (pe) = a sublinia, a scoate în relief.

ampicilină

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (engl. ampicillin)

1. (farm.) antibiotic cu spectru larg din clasa beta-lactaminelor, care acționează asupra bacteriilor gram-pozitive și asupra anumitor bacterii gram-negative; penicilină semisintetică.

antenă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. antenne, lat. antenna)

1. fiecare dintre cele două organe de simț, firișoare mobile pe capul unor insecte, al crustaceelor și miriapodelor.
2. dispozitiv de transmitere, de captare a undelor electromagnetice, la aparatele de emisie sau de recepție a undelor.
3. vergă a unei vele latine, foarte lungă, ascuțită la extremități.
4. (fam.; pl.) sursă de informații.
5. filială, unitate subalternă detașată pe lângă un organism central.

atac

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. attaque)

1. faptul de a ataca; acțiune de luptă ofensivă.
2. agresiune împotriva cuiva.
3. inițiativă într-un joc sportiv.
4. jucătorii care formează linia atacantă a unei echipe.
5. acțiune violentă și susținută împotriva unor teorii, concepții etc.
6. (med.) acces (2), criză, șoc.
7. (muz.) moment în care o voce sau un instrument începe să cânte; emisiune mai accentuată a unui sunet.

audiomat

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. audiomat)

1. (tv., radio) sistem de evaluare a audienței unei emisiuni.