OK
X
tiran
Parte de vorbire:
s.m.
Etimologie: (fr. tyran)
1.
(ornit.)
pasăre
mică,
insectivoră
și
bună
cântătoare,
din
America,
foarte
vioaie
și
curajoasă,
care
atacă
chiar
păsări
mai
mari.
tiran, -ă
Parte de vorbire:
I. adj., II. s.m.
Etimologie: (ngr. tirannos, fr. tyran)
1.
I.
care
posedă
puterea
absolută
și
o
exercită
în
mod
opresiv;
nemilos,
despotic.
2.
care
încearcă
să-și
impună
voința
în
orice
împrejurare,
care
asuprește
pe
cei
din
jur;
asupritor.
3.
II.
cel
care
posedă
puterea
absolută
și
o
exercită
în
mod
opresiv;
despot.
4.
cel
care
are
un
comportament
capricios
și
autoritar.
5.
conducător
de
stat
foarte
aspru,
crud;
(prin
ext.)
cel
care
abuzează
de
autoritatea
sa,
care
asuprește
pe
alții.
6.
(la
greci)
cel
care
a
preluat
puterea
cu
forța.
7.
(antonime)
democrat,
eliberator;
asuprit,
persecutat.
tiranic, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. tyrannique, ngr. tirannikos, lat. tyrannicus)
1.
(despre
legi,
fapte
etc.)
specific
tiranilor,
tiraniei;
despotic,
crud.
2.
(fig.)
chinuitor,
obsedant.
tiranicesc, -ească
Parte de vorbire:
adj. (înv.)
Etimologie: (tiran + -icesc)
1.
care
tiranizează;
care
aparține
tiranului;
caracteristic
tiranului;
tiranic.
tiranicește
Parte de vorbire:
adv. (înv.)
Etimologie: (v. tiranicesc)
1.
ca
tiranii;
în
mod
tiranic;
(înv.
și
reg.)
tirănește.
2.
(var.)
(înv.)
tirănicește.
tiranicid
Parte de vorbire:
s.n., s.m.
Etimologie: (fr. tyrannicide)
1.
s.n.
ucidere
a
unui
tiran.
2.
s.m.
ucigaș
al
unui
tiran.
tiranie
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. tyrannie)
1.
(ant.)
formă
de
guvernământ
a
unor
cetăți
grecești
caracteristică
epocii
de
trecere
de
la
oligarhia
aristocratică
la
democrația
sclavagistă.
2.
guvernare
despotică,
instituită
prin
uzurpare.
3.
comportare,
atitudine
de
tiran;
asuprire,
cruzime.
antonomasie
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (lat., gr., it. antonomasia)
1.
(retorică)
figură
de
stil
prin
care
un
substantiv
comun
sau
o
perifrază
desemnează
un
substantiv
propriu
(ex.
„Oratorul
roman”
pentru
a-l
desemna
pe
Cicero);
antonomază.
2.
(retorică)
invers,
figură
de
stil
prin
care
un
substantiv
propriu
este
folosit
ca
substantiv
comun
(ex.
„este
un
Nero”
pentru
a
spune
că
este
un
tiran);
antonomază.
autocratic, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. autocratique)
1.
care
are
caracter
de
autocrație;
care
este
autoritar,
tiranic;
absolutist,
(înv.)
autocraticesc.
2.
(antonime)
constituțional,
democratic.
autocrație
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. autocratie, gr. autokrateia)
1.
formă
de
guvernare
în
care
întreaga
putere
este
concentrată
în
mâna
unei
singure
persoane;
tiranie,
absolutism.
2.
stat
cu
o
asemenea
formă
de
guvernare.
caid
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. caïd)
1.
titlu
în
trecut
al
guvernatorului
unei
provincii,
al
unui
oraș
din
statele
musulmane
din
Africa
de
Nord,
cu
atribuții
judecătorești.
2.
(fam.)
persoană
tiranică
într-un
anturaj;
șef
de
bandă
criminală.
caudillism
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (cf. sp. caudillo „conducător”)
1.
conducere
tiranică
exercitată
de
dictatori
în
unele
țări
de
limbă
spaniolă.
2.
(var.)
caudilism.
despot/despot
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (ngr. despotis, fr. despote, cf. gr. despotes, stăpân)
1.
guvernator
autonom
al
unei
provincii
din
Imperiul
Bizantin.
2.
(în
evul
mediu)
suveran
cu
puteri
absolute,
care
guverna
după
bunul
său
plac;
tiran.
3.
(fig.)
om
tiranic,
excesiv
de
autoritar.