Dictionar

sublim, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. sublime, lat. sublimis)

1. adj. aflat la un înalt grad de perfecțiune, de desăvârșire morală sau intelectuală; superb, înălțător.
2. de o perfecțiune, de o frumusețe neîntrecută.
3. s. n. categorie a esteticii, care exprimă însușirea unor obiecte sau procese de o amploare neobișnuită, a unor acte umane de excepțională noblețe morală, capabile să provoace un sentiment de elevație, uimire și admirație; forma cea mai înaltă a perfecțiunii.
 

sublima

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. sublimer, lat. sublimare)

1. intr. (despre substanțe) a trece din stare solidă direct în stare de vapori.
2. a curăța de orice amestec impur sau străin.
3. (psihan.) a deplasa energia izvorâtă din porniri instinctuale și egoiste spre atingerea unor scopuri altruiste și spirituale.
4. refl., tr., intr. a (se) transpune pe un plan superior, în sentimente superioare.
5. (fig.) a (se) purifica, a se rafina.
 

sublimabil, -ă

Parte de vorbire:  adj. (învechit)  
Etimologie: (sublima + -[a]bil)

1. care poate fi sublimat; care se poate sublima.
 

sublimare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (sublima)

1. acțiunea de a sublima și rezultatul ei; sublimație.
2. (chimie) schimbare de stare: acțiune de sublimare, trecere directă de la starea solidă la starea gazoasă.
3. (figurat) acțiune de purificare, transformare prin înălțare.
4. (psihanaliză) mecanism de apărare care vizează transformarea și direcționarea anumitor instincte sau sentimente către scopuri de valoare socială sau emoțională superioară.
 

sublimat

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Sublimat, fr. sublimé)

1. produs obținut prin sublimare.
2. ~ corosiv = biclorură de mercur, albă, cristalizată, foarte toxică, dezinfectant extern.
 

sublimătoare

Parte de vorbire:  s.f. (învechit)  
Etimologie: (sublima + -toare, cf. fr. sublimatoire)

1. (alchimie) vas folosit pentru sublimare; sublimator, (rar) sublimatoriu.
 

ablativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. ablativus, fr. ablatif)

1. care poate suferi ablațiuni (transformarea progresivă a unui material prin descompunere, fuziune, vaporizare, sublimare, eroziune).
 

biclorură

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. bichlorure)

1. (chimie) compus din doi atomi de clor.
2. (chimie) ~ de mercur = sare a acidului clorhidric cu mercurul divalent, cu formula chimică HgCl2 (cunoscută și sub denumirea de sublimat corosiv).
 

desublima

Parte de vorbire:  vb. intr., tr.  
Etimologie: (fr. désublimer)

1. (despre substanțe) a trece direct din stare gazoasă în stare solidă.
2. (antonim) a sublima.
 

elevat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. élevé)

1. înalt, ridicat; (fig.) nobil, sublim.
2. (despre stil) plin de rafinament; ales, îngrijit.
 

eroic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. héroïque)

1. adj. propriu eroilor; cu calități de erou.
2. măreț, grandios.
3. (despre poezii, poeme etc.) care cântă, povestește faptele unui erou.
4. s. n. formă de manifestare a sublimului, expresie viguroasă a unirii idealului etic cu cel estetic.
 

gazifica

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. gazéifier)

1. a transforma un combustibil lichid sau solid într-un gaz prin vaporizare, sublimare sau reacții chimice.