OK
X
contempla
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr contempler, lat. contemplare)
1.
tr.,
refl.
a
(se)
privi
îndelung,
meditativ,
cu
admirație
și
emoție.
2.
intr.
a
medita,
a
reflecta.
autocontempla
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. autocontempler)
1.
refl.
a
se
contempla
pe
sine
însuși.
contemplare
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (contempla)
1.
acțiunea
a
de
(se)
contempla.
2.
(fig.)
atitudine
de
meditație,
de
observare
pasivă
a
fenomenelor.
contemplație
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. contemplation, lat. contemplatio)
1.
actul
de
a
contempla,
de
a
observa
cu
atenție;
contemplare.
2.
stare
de
fericire,
detașare
de
realitate,
visare.
3.
concentrarea
minții
asupra
subiectelor
intelectuale
sau
religioase;
meditație.
contemplativ, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. contemplatif, lat. contemplativus)
1.
care
contemplă,
înclinat
spre
visare;
meditativ,
visător.
2.
care
se
limitează
să
contemple,
fără
vreun
scop
practic.
contemplativism
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (contemplativ + -ism)
1.
orientare
gnoseologică
specifică
materialismului
premarxist,
care
atribuie
individului
un
rol
pasiv
în
procesul
cunoașterii.
contemplativitate
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. contemplativité)
1.
caracter
contemplativ.
2.
trăsătură
caracteristică
a
filozofiei
materialiste
nemarxiste
constând,
în
esență,
în
neînțelegerea
rolului
practicii
atât
sub
raport
antropologic,
cât
și
gnoseologic.
anahoret, -ă
Parte de vorbire:
s.m.f.
Etimologie: (fr. anachorète, lat. anachoreta)
1.
religios
care
duce,
retras
în
singurătate,
o
viață
de
sobrietate
și
contemplare;
eremit,
pustnic,
sihastru;
(antonim)
cenobit.
2.
(prin
ext.)
om
care
trăiește
departe
de
societate,
ducând
o
viață
austeră
și
virtuoasă.
anamneză
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. anamnèse, gr. anamnesis)
1.
(la
Platon)
explicare
a
cunoașterii
prin
reamintirea
ideilor
pe
care
sufletul
le-ar
fi
contemplat
într-o
existență
anterioară.
2.
rugăciune
care
se
face
în
timpul
unei
mise
la
catolici.
3.
totalitatea
antecedentelor
unei
boli,
obținute
de
medic
prin
interogarea
bolnavului.
autocontempla
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. autocontempler)
1.
refl.
a
se
contempla
pe
sine
însuși.
budism
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. bouddhisme)
1.
religie
asiatică,
care,
considerând
viața
un
izvor
de
iluzii
și
suferințe,
propovăduiește
renunțarea
la
orice
plăceri
și
atingerea
repaosului
absolut
(nirvana)
prin
contemplare
și
asceză.
carmelit, -ă
Parte de vorbire:
I. adj., II. s.m.f.
Etimologie: (fr. carmélite)
1.
I.
referitor
la
religioșii
care
aparțin
de
ordinul
contemplativ
al
Muntelui
Carmel.
2.
care
se
referă
sau
aparține
de
ordinul
contemplativ
al
Muntelui
Carmel.
3.
II.
membru
al
unui
ordin
călugăresc
catolic,
celebru
prin
austeritatea
sa.
chietism
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (fr. quiétisme)
1.
concepție
etico-religioasă
care
recomandă
contemplația
mistică,
negând
importanța
practicii
rituale.
2.
doctrină
mistică,
elaborată
de
Miguel
de
Molinos
în
secolul
al
XVII-lea,
care
vizează
desăvârșirea
creștină
printr-o
stare
de
liniște
pasivă
și
încrezătoare
a
sufletului.
3.
(prin
ext.)
orice
concepție
care
consideră
pasivitatea
contemplativă
ca
ideal
al
vieții.
4.
(prin
anal.)
atitudine
sau
stare
de
indiferență,
pasivitate,
inacțiune.
5.
(var.)
cvietism,
quietism.