GENEA-

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (gr. genea „neam, generație”)

1. „familie, neam, rasă”.

genealogic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. généalogique)

1. referitor la genealogie.
2. arbore ~ = tablou reprezentând un arbore al cărui trunchi înfățișează linia directă a unei familii, iar ramurile, linia colaterală.

genealogie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. généalogie, lat. genealogia)

1. ordine cronologică a ascendenței membrilor unei familii, a unui neam etc.; filiație.
2. disciplină auxiliară a istoriei care studiază filiația familiilor domnitoare, nobiliare etc.

genealogist, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. généalogiste)

1. specialist în genealogie.
2. persoană care se ocupă cu stabilirea genealogiilor, care studiază originile și filiația familiilor.

genecologie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. génécologie)

1. parte a geneticii care studiază interacțiunea genotipului cu mediul înconjurător și ecologia unei specii sau a unei populații.

genera

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. générer, it., lat. generare)

1. a produce, a determina, a da naștere la...

abiogeneză

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abiogenèse)

1. (biologie) teorie care admite generația spontanee, adică apariția vieții din materie anorganică neînsuflețită; arhebioză.
2. (antonim) biogeneză.

abiotrofie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abiotrophie)

1. (biol.) proces degenerativ care atinge celulele vii (ale sistemului nervos); slăbire sau încetare a funcțiilor unui țesut, organ sau organism.

abreacție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abréaction)

1. (psihan.) reapariție bruscă a unor tensiuni emoționale, regulate.
2. reacție de eliberare a unor tensiuni emoționale care altfel ar întreține conflictele psihice și ar genera tulburări durabile; reacție de apărare.
3. sin. catharsis.

abstract, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (germ. abstrakt, lat. abstractus)

1. adj. gândit în mod separat de ansamblul concret, real.
2. în ~ = pe bază de deducții logice; exprimat (prea) general, teoretic; (despre un proces de gândire) greu de înțeles; (mat.) număr ~ = număr căruia nu i se alătură obiectul numărat; artă ~ă = curent apărut în artele plastice europene la începutul sec. XX, care se caracterizează prin intelectualizarea, reducția abstractă și încifrarea imaginii; abstracționism.
3. s. n. parte de vorbire provenită prin derivare cu sufixe sau prin conversiuni de la o altă parte de vorbire, având un sens abstract.
4. ~ verbal = substantiv care provine de la un verb, denumind acțiunea acestuia.
5. categorie filozofică desemnând cunoașterea proprietăților esențiale și generale.

abstractizare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (abstractiza)

1. operație a gândirii constând în a degaja din mulțimea însușirilor și legăturilor fenomenelor și obiectelor pe cele fundamentale, esențiale, generale; abstracție.
2. trecere de la concret la abstract.
3. (antonim) concretizare.

absurd, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. absurde, lat. absurdus)

1. adj. care contrazice gândirea logică, legile naturii, bunul-simț.
2. s. n. ceea ce este absurd; absurditate; nonsens.
3. prin ~ = admițând un raționament fals.
4. (fil.) termen care desemnează ruptura totală dintre om și mediul său sociocultural, sentimentul generat de trăirea acestei rupturi.