Dictionar

metafizic, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. métaphysique, /II/, lat. metaphysica, gr. metaphysiki, germ. Metaphysik)

1. adj. referitor la metafizică.
2. s. f. parte a filozofiei idealiste, având ca obiect fenomenele care nu pot fi percepute prin simțuri, care depășesc cadrul experienței.
3. metodă de cunoaștere, opusă dialecticii, care consideră fenomenele izolate unele de altele și imuabile, concepe dezvoltarea ca un simplu proces de creștere și neagă contradicțiile interne ale fenomenelor.
 

metafizician, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. métaphysicien)

1. filozof idealist care se ocupă cu metafizica.
 

agnostic, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. agnostique)

1. I. referitor la agnosticism, doctrină conform căreia absolutul este inaccesibil minții umane; sceptic față de metafizică și religie.
2. care este specific agnosticismului.
3. II. adept al agnosticismului.
 

complementarism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. complémentarisme)

1. teză fundamentală a empirismului logic, constând în asocierea, în cadrul aceleiași concepții, a două metafizici tradiționale în istoria gnoseologiei, empirismul și logicismul, prin reducerea fenomenului la percepții și a esenței la termenul în/prin care se formează noțiunea.
 

diadă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. dyade)

1. principiu metafizic al dualității, la filozofii antici greci, opus monadei.
2. (în psih. socială) orice relație dintre două persoane, sub raportul interacțiunii.
3. (mat.) grup de două mărimi legate cu ocazia aceleiași operații.
4. (biol.) cele două celule rezultate din prima diviziune meiotică.
5. (în versificație) grup armonic de două vocale.
 

eleat, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. éléate)

1. I. care se referă la reprezentanții școlii filosofice din Eleea sau la concepțiile lor; eleatic.
2. care are un caracter static; eleatic.
3. școală ~ă = școală filozofică greacă de tendință idealistă ai cărei reprezentanți (Zenon și Parmenide) au formulat concepția metafizică după care diversitatea și mișcarea lumii sunt simple iluzii senzoriale; școală eleatică.
4. II. adept, membru al școlii de filozofie din Eleea; eleatic.
 

emanatist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. émanatiste)

1. care se bazează pe emanatism (teorie metafizică conform căreia totul în lume, inclusiv sufletele umane, emană dintr-un principiu suprem transcendent).
2. adept al emanatismului.
 

esențialism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. essentialisme)

1. orientare metafizică, dogmatică care postulează existența unor calități absolute ale realului.
2. orientare în pedagogia americană care vede educația ca transmitere a moștenirii culturale, ce conține valorile spirituale fundamentale ale umanității.
3. doctrină medicală mai veche care atribuia bolile unor așa-numite „esențe”, proprii fiecăreia dintre ele.