acord

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. accord, it. accordo)

1. comunitate de vederi; consens, asentiment; acceptare.
2. a cădea de ~ = a se învoi; de comun ~ = a) în perfectă înțelegere; b) în unanimitate.
3. înțelegere privitoare la relațiile de colaborare și de cooperare între state, partide politice, organizații.
4. formă de retribuție a muncii prestate.
5. ~ global = formă de organizare și de retribuire a muncii prin care se leagă mărimea veniturilor personale cu cantitatea, calitatea și importanța muncii prestate.
6. concordanță în număr, gen, caz, persoană între care există raporturi sintactice.
7. (fiz.) egalitate a frecvențelor de oscilație a două sau mai multe aparate, sisteme etc.; sintonie.
8. (muz.) reunire a cel puțin trei sunete, formând o armonie; disciplină care studiază legile de bază ale suprapunerii sunetelor muzicale.

anemocord

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. anémocorde)

1. instrument muzical cu claviatură, la care sunetele sunt produse prin intermediul unui curent de aer care lovește corzile; armoniu cu corzi.

cifră-record

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (cifră + record, după fr. chiffre record)

1. cea mai mare cifră, la o anumită dată, într-un anumit sector.

clavicord

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. clavicorde)

1. vechi instrument cu claviatură și coarde lovite, strămoșul pianului.

cord (1)

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (lat. cor, -dis)

1. (anat.) organ muscular, gol și pulsator, care asigură circulația sângelui în corpul uman sau animal; inimă.
2. (med.) atac de ~ = necroza unei părți a mușchiului inimii, din cauza unor probleme de alimentare cu sânge (ischemie), care poate duce la moarte; infarct miocardic (acut).

cord 2

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Kord, engl. cord, fr. corde)

1. țesătură de urzeală din fire bine răsucite și rezistente și cu bătătura din fire subțiri și rare.

acatafazie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acataphasie)

1. așezare greșită a cuvintelor în vorbire.
2. (med.) tulburare de comunicare verbală constând în dezacordul între ideație și vorbire.

accede

Parte de vorbire:  vb. intr.  
Etimologie: (fr. accéder, lat. accedere)

1. a avea acces (la un loc, la o situație et cetera); a pătrunde.
2. a ajunge la ceva, undeva.
3. a fi de acord; a consimți.

accent

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. accent, lat. accentus)

1. intonație specială a unei silabe dintr-un cuvânt prin mărirea intensității vocii.
2. semn grafic care indică această intonație.
3. (muz.) emisiune mai intensă a unui sunet, a unui acord.
4. mod specific de a vorbi o limbă, un dialect.
5. inflexiune afectivă a vocii.
6. (fig.) importanță.
7. a pune ~ul (pe) = a sublinia, a scoate în relief.

accept

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Akzept)

1. înscris prin care cineva se obligă să achite o datorie la scadență.
2. acord, aprobare.

accepta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. accepter, lat. acceptare)

1. a primi, a consimți, a fi de acord.

acord

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. accord, it. accordo)

1. comunitate de vederi; consens, asentiment; acceptare.
2. a cădea de ~ = a se învoi; de comun ~ = a) în perfectă înțelegere; b) în unanimitate.
3. înțelegere privitoare la relațiile de colaborare și de cooperare între state, partide politice, organizații.
4. formă de retribuție a muncii prestate.
5. ~ global = formă de organizare și de retribuire a muncii prin care se leagă mărimea veniturilor personale cu cantitatea, calitatea și importanța muncii prestate.
6. concordanță în număr, gen, caz, persoană între care există raporturi sintactice.
7. (fiz.) egalitate a frecvențelor de oscilație a două sau mai multe aparate, sisteme etc.; sintonie.
8. (muz.) reunire a cel puțin trei sunete, formând o armonie; disciplină care studiază legile de bază ale suprapunerii sunetelor muzicale.