amatorism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. amateurisme)

1. practicare, ca amator, a unui sport, a unei arte etc.; diletantism.
2. caracter al celui care exercită o meserie, o artă etc., ca amator, cu mai puțină calificare decât profesionistul.
3. (prin extensie) caracter de amator al muncii unor persoane necalificate sau neglijente.

avocatură

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (germ. Advokatur)

1. profesiunea sau munca de avocat; practicare a profesiei de avocat.
2. (var.) advocatură.

bază

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. base, /9/ rus. baza)

1. parte inferioară a unui corp, edificiu etc.; temelie, fundament.
2. distanță între difuzoarele (externe) ale unui sistem de redare radiofonică.
3. electrod corespunzător zonei dintre două joncțiuni ale unui tranzistor.
4. (mat.) număr real, pozitiv și diferit de 1, la care se face logaritmarea.
5. ~ a puterii (unui număr) = număr care se ridică la puterea indicată de exponent.
6. latură a unui poligon sau față a unui poliedru, în poziția cea mai de jos.
7. element fundamental, esențial a ceva (cuvânt, combinație chimică etc.).
8. de ~ = principal, fundamental; a pune ~ ele = a întemeia, a înființa.
9. totalitatea relațiilor de producție dintr-o etapă determinată a dezvoltării sociale, economice, pe care se înalță suprastructura corespunzătoare.
10. loc de concentrare a unor oameni, trupe, mijloace materiale etc. pentru o activitate determinată.
11. ~ militară = zonă special amenajată și dotată cu instalații, în care sunt concentrate unități, mijloace și materiale de luptă.
12. ~ sportivă = teren special amenajat și dotat pentru practicarea diferitelor sporturi.
13. substanță chimică cu gust leșietic, care albăstrește hârtia de turnesol și care, în combinație cu un acid, formează o sare; substanță care poate fixa protonii eliberați de un acid.

cleuasm

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. cléuasme, gr. kleuasmos)

1. figură de stil prin care cineva simulează că își reproșează anumite lipsuri pentru a da de înțeles că nu e vinovat.
2. figură retorică constând în practicarea autodeprecierii în speranța unei infirmări de către interlocutor.

deviație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. déviation, lat. deviatio)

1. abatere față de o direcție normală dată.
2. ~ de sept = deformare a septului nazal.
3. (biol.) transformare a unui organ într-altul, cu altă structură și altă funcție.
4. ~ sexuală = practicarea relațiilor erotice între parteneri aparținând aceluiași sex; homosexualitate.
5. (fiz.) unghi format de raza emergentă dintr-un sistem cu cea incidentă; deflexiune. (2).
6. unghi format de acul busolei cu meridianul magnetic sub influența maselor de metal situate la bord.

flagelație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. flagellation, lat. flagellatio)

1. acțiunea de a biciui sau de a fi biciuit ca pedeapsă sau penitență; flagelare.
2. (prin metonimie) pictură reprezentând flagelarea lui Hristos.
3. perversiune sexuală care constă în practicarea biciuirii pentru a obține satisfacție sexuală; flagelantism.
4. masaj prin loviri scurte cu degetele sau cu palete.
5. (fig.) mustrare aspră.