încorpora

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. incorporer, lat. incorporare)

1. a absorbi, a îngloba, a cuprinde în sine.
2. a anexa (un teritoriu).
3. a încadra într-o unitate pentru efectuarea stagiului militar.

încorporabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. incorporable)

1. care poate fi încorporat; mobilizabil.
2. care poate fi încastrat; încastrabil.
3. (antonime) neîncorporabil, nemobilizabil, neîncastrabil.
4. (var.) incorporabil.

incorporal, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. incorporel, it. incorporale)

1. lipsit de corp; care nu are corp.
2. fără existență materială; imaterial.
3. care scapă percepției simțurilor.
4. (antonime) concret, material.

incorporalitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. incorporalité)

1. calitatea a ceea ce este incorporal.

încorporant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. incorporant)

1. (despre unele limbi) care încorporează într-un singur cuvânt toate părțile de propoziție; polisintetic.

încorporație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. incorporation, lat. incorporatio)

1. încorporare.
2. construcție gramaticală specifică unor limbi, constând în aceea că în verb se include complementul, sudându-se cu el și dând naștere unui nou cuvânt compus.

reîncorpora

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. réincorporer)

1. a încorpora din nou (o țară, o provincie).

absorbi

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. absorber, lat. absorbere)

1. tr. a se îmbiba, a suge, a încorpora ceva.
2. a prelua cunoștințe, idei, elemente specifice etc., asimilându-le în propria structură.
3. (despre corpuri poroase) a atrage în sine; a lăsa să pătrundă în sine; a îmbiba.
4. (fig.) a preocupa intens.
5. refl. (fig.) a se cufunda în gânduri.
6. (fig.) a interesa foarte mult pe cineva; a preocupa.
7. fig. a preocupa în întregime; a captiva.

absorbit, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (absorbi)

1. adj., s.n. (fluid) încorporat de o substanță absorbantă.
2. adj. (fig.) preocupat; captivat.

absorbție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. absorption, lat. absorptio)

1. încorporare a unei substanțe oarecare de către un corp lichid sau solid, de către celule, țesuturi sau organe.
2. mișcare a intensității unei radiații care trece printr-un corp, din cauza pierderii de energie.
3. încrucișare a unei rase perfecționate cu una neameliorată.
4. (ec.) fuziune de întreprinderi sau de societăți în beneficiul uneia dintre ele.
5. (jur.) drept al unei instanțe superioare de a lua din competența instanțelor inferioare o cauză în curs de judecare.
6. absorbire.
7. extragere, aspirare.

aditiv, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (fr. additif, lat. additivus „care se adaugă la”)

1. I. care este adăugat, care se adaugă, care se adiționează, care completează.
2. (mat.) referitor la operația de adunare; care provine dintr-o adunare.
3. (fizică) (despre o proprietate, un efect) exprimat printr-o mărime fizică ale cărei valori se însumează algebric.
4. II. lucru adăugat, completare, supliment.
5. (industrie) constituent secundar, substanță care, adăugată unor produse, le ameliorează unele proprietăți.
6. (industria alimentară) produs destinat să modifice gustul sau parfumul, să prelungească conservarea.
7. (petrochimie) denumire generică pentru diferitele produse care sunt încorporate în benzină pentru a o face mai puțin detonantă; în uleiuri pentru a le îmbunătăți calitățile de lubrifiere, rezistența la oxidare, punctul de îngheț sau indicele de vâscozitate; în bitumuri pentru emulsionare.

amendament

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. amendement)

1. îmbunătățire a unui proiect de lege, a unui tratat etc.; text introdus în acest scop.
2. corectare a anumitor erori sau omisiuni.
3. operație de îmbunătățire a unor însușiri ale solului, pentru recolte sporite.
4. substanță care, încorporată solului, îi modifică proprietățile.

anexa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. annexer)

1. a alătura, a alipi, a adăuga.
2. a încorpora unui stat, prin mijloace violente un teritoriu străin.