consulta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. consulter, lat. consultare)

1. tr. a cere sfatul, părerea cuiva, a lua avizul unui specialist.
2. a cerceta pentru informare, documentare.
3. (despre medici) a examina un bolnav, a da o consultație (2).
4. refl. a se (con)sfătui.

consultant, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. consultant, rus. konsultant)

1. specialist al unei instituții etc. care dă consultații.
2. profesor universitar pensionat care ține cursuri (facultative), are ore de consultație și conduce doctoranzi.
3. specialist în consultanță.
4. fost sportiv invitat să comenteze un meci sau știri sportive.

consultanță

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (consult + -anţă)

1. oferirea de sfaturi calificate în probleme de conducere și organizare.

consultat

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (consulta)

1. solicitare a unui aviz; consultare.
2. ascultare a unei păreri; consultare.

consultat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (consulta)

1. căruia i s-a cerut sau i s-a dat un sfat.
2. (despre pacienți) examinat de către medic.
3. care a fost cercetat.

consultație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. consultation, lat. consultatio)

1. îndrumare, explicație dată asupra unor chestiuni de specialitate în discuție; aviz, lămurire, indicație.
2. îndrumare dată elevilor, studenților sau doctoranzilor de către un profesor.
3. examinare a unui pacient de către medic.
4. metodă de ridicare a nivelului profesional și ideologic prin discuții organizate, lămuriri etc.

consultativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. consultatif)

1. cu caracter de consultație.
2. organ ~ = organ chemat să-și dea avizul în anumite chestiuni.
3. vot ~ = vot care nu are putere deliberativă într-o adunare.

colegiu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. collegium, fr. collège)

1. (în Roma antică)grup (de cel puțin trei persoane) însărcinat cu o anumită funcție publică.
2. organ de conducere colectivă și de îndrumare a unui periodic, a unei lucrări, cărți etc., a unei întreprinderi sau instituții.
3. corp sau asociație a unor persoane care au aceeași profesie sau aceeași demnitate.
4. (jur.; în unele țări) colectiv de judecători în cadrul organizării interne a instanței supreme sau cu atribuții speciale pe lângă unele organe de jurisdicție.
5. ~ de avocați = colectiv al avocaților dintr-o unitate administrativ-teritorială.
6. ~ de partid = organ care controlează modul în care se respectă prevederile statutului cu privire la disciplina și morala de partid etc.
7. (în trecut) categorie electorală care îngloba cetățenii cu aceeași avere sau cu același rang social.
8. instituție de învățământ public asemănător liceului, cu o organizare specială.
9. ~ de redacție = organ consultativ pe lângă redactorul-șef al unei publicații; comitet de redacție.

comunicație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. communication, lat. communicatio)

1. mijloc de comunicare între două puncte; legătură, contact (rutier, telefonic etc.)
2. (pl.) ansamblu de infrastructuri care permite asemenea legături.
3. figură retorică prin care un orator sau autor se adresează auditoriului, respectiv cititorului, simulând a-l consulta cu privire la aprecierea unor fapte sau în legătură cu justețea unor afirmații ori argumente.

concerta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. concerter, it. concertare)

1. intr. a da un concert (1).
2. (despre șefi de state, diplomați etc.) a se consulta pentru a se pune de acord asupra unui proiect comun.
3. tr. a pune la cale, a pregăti (în comun).

confer

Parte de vorbire:  vb. tr. imp.  
Etimologie: (lat. confer)

1. termen prin care se face o trimitere la un text, la un izvor, la o lucrare; compară, consultă (cu); raportează-te la.
2. (abreviere) cf.

consfătui

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (con- + sfătui)

1. refl. a se sfătui împreună; a se consulta.

consiliu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. consilium, fr. conseil)

1. sfat, povață, sfătuire.
2. colectiv de conducere, de administrare, avizare sau consultare etc. în activitatea unor organe ori organizații, instituții etc.
3. ședință a unui astfel de colectiv.
4. denumire dată (îndeosebi în structura statelor de tip comunist) unor organe sau organisme centrale de partid și de stat.
5. ~ de miniștri = organ suprem executiv și de dispoziție al puterii de stat; cabinet (II); ~ de administrație = comitet de conducere al unei societăți comerciale sau industriale pe acțiuni.