longitudine

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. longitudine, fr. longitude, lat. longitudo)

1. poziție în grade a unui punct de pe glob sau a unui astru față de un plan meridian de referință.

conjuncție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. conjonction, lat. coniunctio)

1. parte de vorbire neflexibilă care leagă două propoziții sau cuvinte cu aceeași funcție sintactică.
2. (log.) conectiv („și”) caracterizat prin aceea că expresia alcătuită cu ajutorul său este adevărată numai dacă toate propozițiile componente sunt adevărate și falsă, când cel puțin una dintre componente este falsă.
3. figură de stil care enunță o observație din asocierea unor aspecte de viață contradictorii.
4. poziție a doi aștri care, la un moment dat, au aceeași longitudine cerească.

cvadratură

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. quadrature)

1. (mat.) problema construirii unui pătrat cu o arie dată.
2. calculul unei integrale definite necesar, uneori pentru aflarea ariei unui domeniu plan mărginit de o curbă închisă.
3. ~a cercului = problema (nesoluționabilă) a construirii, cu rigla și compasul, a unui pătrat cu aria egală cu a unui cerc dat; (fig.) problemă imposibil de rezolvat.
4. (astr.) poziție aparentă în care doi aștri priviți de pe Pământ au o diferență de longitudine de 90º.
5. (pl.) fazele primului și ultimului pătrar al Lunii.

ecliptic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. écliptique)

1. adj. referitor la ecliptică.
2. coordonate ~e = latitudinea și longitudinea aștrilor pe sfera cerească.
3. s. f. orbită descrisă de Soare în mișcarea lui aparentă anuală pe bolta cerească.
4. axa ~cii = diametru al sferei cerești perpendicular pe planul eclipticii.

meridian, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (lat. meridianus, it. meridiano, fr. méridien)

1. adj. referitor la un meridian.
2. cerc ~ = instrument cu ajutorul căruia se determină trecerea unui astru la meridian și care servește la măsurarea înălțimii astrului; distanță ~ă = diferența de longitudine dintre două puncte situate pe meridiane diferite; linie ~ă = meridiana locului.
3. plan ~ = plan determinat de verticala locului și paralela axei de rotație a Pământului.
4. s. n. fiecare dintre cercurile imaginare care trec prin polii globului terestru.
5. intersecția unei suprafețe de revoluție cu un plan care trece prin axa suprafeței.
6. ~ ceresc = cercul mare din intersecția sferei cerești cu planul care trece prin axa universului.
7. (în acupunctură) linie imaginară a suprafeței pielii care unește diferite puncte corespunzând unui anumit organ.
8. s. f. intersecție a unei suprafețe de revoluție cu un plan care trece prin axa suprafeței.
9. (astr.) ~a locului = intersecția planului meridian cu planul orizontal într-un loc dat; linie meridiană.
10. (arheol.) cadran solar care indica ora amiezii.
11. canapea cu spătar și brațe inegale, care ține loc de șezlong.

lungime

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (lung + suf. –ime)

1. mărime fizică fundamentală care exprimă întinderea spațială a corpurilor sau a fenomenelor.
2. cea mai mare dimensiune a unui corp sau a unei suprafețe plane dreptunghiulare.
3. interval mare de timp; durată.
4. ~ de undă = distanță care separă într-o undă două puncte succesive aflate în aceeași fază de oscilație; (pex; îas) spațiu parcurs de undă timp de o perioadă.
5. (inform.) ~a cuvântului = număr de biți care compun un cuvânt.
6. (înv.) longitudine.

cadratură

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. quadrature, it. quadratura)

1. construirea, cu rigla și cu compasul, a unui pătrat care să aibă aria egală cu aria unei figuri date.
2. (astron.) faza primului sau ultimului pătrar al Lunii.
3. (astron.) poziție aparentă în care doi aștri priviți de pe pământ au o diferență de longitudine de 90°.
4. ~a cercului = determinarea unui pătrat a cărui suprafață ar fi strict egală cu cea a unui cerc dat (problemă de nerezolvat); (figurat) ceva foarte greu sau imposibil de găsit.
5. (var.) cuadratură, cvadratură.