tip

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. type, lat. typus)

1. s. n. model, formă căreia îi corespunde o anumită grupă de obiecte sau de fenomene; model original după care se efectuează obiecte de același fel; prototip.
2. individ, exemplar care întrunește anumite trăsături caracteristice pentru un grup, o rasă etc.
3. totalitatea caracterelor distinctive esențiale ale unui grup, ale unei rase, familii etc.
4. caracter distinctiv, particularitate.
5. exemplar ale cărui caractere constituie trăsăturile esențiale ale unei specii, familii etc. de plante sau de animale.
6. s. m. f. personaj care întrunește trăsăturile comune, caracteristice tuturor indivizilor din categoria pe care o reprezintă.
7. (fam.) persoană de mare originalitate; individ, ins.

-TIP

Parte de vorbire:  sufix  
Etimologie: (gr. typos „amprentă, model”)

1. „model, exemplar”.

agriotip

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT agriotypus
2. FR agriotype
3. EN agriotype
4. DE Agriotypus
5. RU arриотип
6. HU agriotípus

agriotip

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. agriotype, lat. agriotypus)

1. (biol.) tipul sălbatic sau ancestral al unei plante.
2. tipul cel mai frecvent dintr-o populație.

agrotip

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT agrotypus
2. FR agrotype
3. EN agrotype
4. DE Sortentypus
5. RU arротип
6. HU fajtatípus

agrotip

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. agrotype)

1. tipul soiului la plantele de cultură.

alotip

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. allotype)

1. (biol.) individ cu sex opus holotipului.

abbevilian, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (fr. abbevillien)

1. (din) subetajul mijlociu al paleoliticului inferior; chelean.
2. I. legat de localitatea franceză Abbeville.
3. (preist.) califică un tip de cultură aparținând paleoliticului inferior, descoperită în depozitele cuaternare de la Abbeville; care este specific abbevilianului; care se referă la această perioadă.
4. (geol.) care se referă la perioada preistorică a paleoliticului inferior, caracterizată prin utilizarea fragmentelor grele de silex tăiate grosier pe ambele părți.
5. II. (geol.) perioadă preistorică a paleoliticului inferior, caracterizată prin utilizarea fragmentelor grele de silex tăiate grosier pe ambele părți.

aberant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aberrant, lat. aberrans)

1. care constituie o aberație; care se abate de la normă, de la tiparul normal; care diferă de normal.
2. (bot.) care diferă sau se abate de la tip.
3. care contravine logicii sau adevărului; (prin ext.) absurd.

aberație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: ( fr. aberration, lat. aberratio)

1. abatere de la normal sau corect; (prin ext.) idee, noțiune, comportament; aberanță; absurditate.
2. (biol.) abatere de la tipul normal al speciei.
3. (bot.) abatere importantă față de tip; formă rezultată pe cale de mutație.
4. (fiz.) formare a unei imagini produse într-un sistem optic.
5. ~ cromozomială = modificare a numărului de cromozomi caracteristici speciei.
6. ~ cromatică = defect al imaginilor produse de lentile, constând în formarea de irizații pe marginea imaginilor.
7. unghi format de direcția adevărată și de cea aparentă din care este văzut un astru de pe Pământ.
8. (var.) (înv.) aberațiune.
9. (antonim) normalitate.

abilitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. habilité, lat. habilitas)

1. calitatea de a fi abil; dexteritate; pricepere, dibăcie.
2. (jur.) aptitudine legată de a face ceva.
3. (la pl.) (depr.) tertipuri, șmecherii, șiretlicuri.
4. (antonim) inabilitate.

accidențe

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Akzidenzen)

1. lucrări tipografice mărunte și variate (afișe, invitații, programe etc.).

acomodare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (acomoda)

1. acțiunea de a se acomoda; acomodație.
2. ~ vizuală = modificare spontană a curburii cristalinului.
3. (biol.) adaptare individuală care nu afectează decât fenotipul.
4. (lingv.) asimilație parțială între două sunete în contact direct.