intui

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (it. intuire, lat. intueri)

1. a înțelege, a pătrunde ceva prin intuiție, pe baza unor cunoștințe temeinice și a experienței acumulate.

intuire

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (intui)

1. faptul de a intui; înțelegere, pătrundere, sesizare nemijlocită.
2. ~ vie = intuiție senzorială.

intuiție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. intuition, lat. intuitio, it. intuizione)

1. capacitate a gândirii de a descoperi nemijlocit și imediat adevărul pe baza experienței și a cunoștințelor dobândite anterior, fără raționamente logice preliminare.
2. metodă didactică de predare și însușire a cunoștințelor pornind de la reflectarea senzorială nemijlocită a obiectelor și fenomenelor studiate.
3. pătrunderea instinctivă în esența unui lucru; descoperire bruscă, revelatorie a unui adevăr, a soluției unei probleme.
4. inspirație, presentiment.

intuiționism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. intuitionnisme)

1. curent filozofic iraționalist care opune rațiunii intuiția, concepută ca o facultate analoagă cu instinctul, cu simțul artistic sau cu revelația divină, considerând că aceasta ar pătrunde nemijlocit în esența obiectelor.
2. orientare metodologică care nu acceptă logica drept știință ce precedă matematica, considerând că scopul acestora se reduce la construirea și intuirea formațiunilor matematice și logice.
3. curent idealist-subiectiv care susține că noțiunile morale nu pot fi fundamentale decât în mod intuitiv.

intuiționist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. intuitionniste)

1. I. referitor la intuiționism.
2. care se referă la doctrina intuiției.
3. II. adept al intuiționismului.
4. (antonim) raționalist.

intuitiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. intuitif)

1. (despre cunoaștere, gândire) care procedează prin intuiție.
2. metodă ~ă = metodă care îmbină expunerea teoretică cu observarea directă a obiectelor sau fenomenelor.

jintui

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (cf. jintiță)

1. a frămînta cașul pentru a-l stoarce de zerul rămas după strecurat.
2. a clătina un vas cu lichid, pentru ca acesta să se mestece.
3. a aduce pe cineva la ordine; a muștrului.
4. a scormoni focul; a sparge cărbunii din foc.
5. a unge hainele cu un fel de unt pentru a le apăra de insecte.
6. (fig.) a bate pe cineva.
7. (fig.) a stoarce pe cineva de avere.

antiraționalist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. antirationaliste)

1. I. se spune despre o persoană care se opune raționalismului.
2. care se opune cunoașterii raționale și care apelează la procesele intuitive de înțelegere a lumii concrete.
3. II. adept al antiraționalismului.
4. cel care se opune doctrinelor raționaliste.
5. (antonim) raționalist.

arhetip

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. archétype, lat. archetypum)

1. (fil.; la Platon) modelul prim, inițial, ideal al obiectelor sensibile, considerate ca reprezentări imperfecte și copii ale sale.
2. fiecare din modulii ancestrali universali ai intuiției și intelectului care apar, potrivit psihologiei abisale, în vis și în mituri.
3. tip originar, prim.
4. original (manuscris, operă) după care se fac reproduceri.

brand

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Brandt)

1. aruncător de bombe sau mine, cu țeavă neghintuită în interior și traiectoria curbă.

carabină

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. carabine)

1. pușcă ușoară, cu țeavă scurtă, ghintuită.
2. cârlig închis cu arc, cu care se prind obiecte; carabinieră.

constructivism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. constructivisme)

1. orientare estetică, în artele plastice, literatură și muzică, care concepe realitatea într-o viziune de forme geometrice, spațiale, și care luptă pentru puritatea și simplitatea liniilor, pentru corelarea artei cu tehnica modernă.
2. curent în arhitectură care susține că forma arhitecturală trebuie să fie expresia structurii constructive a clădirii.
3. concepție care recunoaște rolul activ, creator al gândirii în procesul cunoașterii.
4. concepție a școlii intuiționiste din filozofia matematicii potrivit căreia activitatea constructivă este baza exigenței matematice.

crucifica

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. crucifier)

1. a executa un condamnat prin țintuire pe cruce; a răstigni.
2. (fig.) a chinui.