OK
X
indica
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. indiquer, lat. indicare)
1.
a
arăta,
a
desemna;
a
face
cunoscut,
a
semnala.
2.
a
recomanda,
a
prescrie
(un
tratament).
contraindica
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. contre-indiquer)
1.
a
interzice
ceva
(unui
bolnav);
a
da
o
indicație
contrară.
indican
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (fr. indican)
1.
(chimie)
glucozidă
conținută
de
plantele
care
furnizează
indigoul.
2.
(med.)
substanță
prezentă
în
urina
omului
în
cazurile
de
insuficiență
hepatică
sau
ca
manifestare
a
bolii
Hartnup.
indicanemie
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. indicanémie)
1.
prezența
indicanului
în
sânge.
indicanurie
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. indicanurie)
1.
prezența
indicanului
în
urină.
indicare
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (v. indica)
1.
acțiunea
de
a
indica
și
rezultatul
ei;
arătare,
semnalare;
recomandare.
indicație
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. indication, lat. indicatio)
1.
îndrumare,
informație,
indiciu,
lămurire.
abatere
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (abate)
1.
acțiunea
de
a
(se)
abate
și
rezultatul
ei.
2.
îndepărtare,
deviație
de
la
direcția
inițială
sau
normală.
3.
(fig.)
îndepărtare
de
la
o
normă,
de
la
o
linie
de
conduită,
de
gândire
etc.
4.
(jur.)
încălcare
a
unei
dispoziții
cu
caracter
administrativ
sau
disciplinar.
5.
(tehn.)
diferența
dintre
valoarea
efectivă
sau
valoarea-limită
admisă
a
unei
mărimi
și
valoarea
ei
nominală.
6.
(tehn.)
diferența
dintre
dimensiunea
reală
și
cea
proiectată
a
unei
piese.
7.
(mar.)
operația
de
întoarcere
intenționată
a
prorei
unei
nave
într-o
anumită
direcție.
8.
(econ.)
~
fiscală
=
parte
procentuală
din
venit,
care
este
scutită
de
impozit.
9.
(econ.)
~
monetară
=
factor
de
natură
inflaționistă
care
se
caracterizează
prin
creșterea
mai
rapidă
a
masei
monetare
în
raport
cu
masa
bunurilor
și
serviciilor,
manifestată
prin
majorări
ale
prețurilor
și
scăderea
puterii
de
cumpărare
a
unei
monezi.
10.
(compus)
~-standard
=
indicator
de
măsurare
a
dispersiei
valorilor
unei
variabile
aleatorii.
11.
(gram.)
excepție.
12.
(înv.;
loc.
subst.)
~
de
la
vorbă
=
digresiune.
13.
(loc.
subst.)
~
de
la
regulă
=
excepție.
14.
culcare
pe
pământ;
doborâre.
15.
(fig.)
deprimare.
abreviativ, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. abréviatif)
1.
care
abreviază.
2.
care
indică
o
abreviere.
abscisă
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. abscisse, lat. /linea/ abscissa)
1.
(mat.)
număr
real
care
indică
pe
o
axă
lungimea
și
sensul
segmentului
cuprins
între
originea
axei
și
un
punct
dat,
determinând
poziția
acestuia.
2.
prima
coordonată
carteziană
(orizontală)
a
unui
punct.
accelerando
Parte de vorbire:
adv.
Etimologie: (it. accelerando)
1.
(muzică)
(ca
indicație
de
execuție)
din
ce
în
ce
mai
repede,
grăbind.
2.
indicație
de
tempo
care
cere
interpretului
accelerarea,
creșterea
mișcării;
incalzando.
accent
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. accent, lat. accentus)
1.
intonație
specială
a
unei
silabe
dintr-un
cuvânt
prin
mărirea
intensității
vocii.
2.
semn
grafic
care
indică
această
intonație.
3.
(muz.)
emisiune
mai
intensă
a
unui
sunet,
a
unui
acord.
4.
mod
specific
de
a
vorbi
o
limbă,
un
dialect.
5.
inflexiune
afectivă
a
vocii.
6.
(fig.)
importanță.
7.
a
pune
~ul
(pe)
=
a
sublinia,
a
scoate
în
relief.
activist, -ă
Parte de vorbire:
adj., s.m.f.
Etimologie: (fr. activist, rus. aktivist)
1.
(adept)
al
activismului.
2.
I.
care
se
referă
la
activism.
3.
II.
membru
militant
al
unui
partid,
sau
al
unei
organizații
de
masă.
4.
susținător
al
activismului
(doctrină
care
susține
acțiunea
directă).
5.
propagandist
pentru
o
mișcare
politică
sau
sindicală.
6.
(antonim)
pasivist.