Dictionar

cult 1

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. culte, lat. cultus)

1. adorare mistică, religioasă a unor obiecte, forțe naturale, ființe reale sau fantastice ori a unor abstracțiuni personificate; act religios făcut în cinstea unei divinități.
2. sentiment de venerație, de respect, de dragoste profundă pentru cineva sau ceva.
3. ~ul personalității = atitudine de admirație sistematică față de un conducător politic.
4. totalitatea ritualurilor unei religii.
5. religie, confesiune (2).
 

cult 2, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. cultus)

1. cu un nivel înalt de cunoștințe, de cultură; învățat, instruit.
2. (despre manifestări ale oamenilor) de care dă dovadă omul cult (1); livresc.
3. (despre muzică, literatură, poezie) creat de un autor instruit.
 

culteranism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (sp. culteranism, cf. fr. cultéranisme)

1. (ist. lit.) stil la modă printre scriitorii spanioli din secolul al XVII-lea, caracterizat prin afecțiune și prețiozitate; cultism.
 

cultic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (germ. kultisch)

1. care se referă la cult; care aparține cultului; cultual.
 

cultism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cultisme)

1. afectare particulară a stilului; culteranism; gongorism.
2. greșeală de limbă a cărei origine o constituie dorința vorbitorilor de a se exprima mai literar, mai puțin banal.
3. cuvânt introdus în limbă pe cale cultă.
 

cultist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. cultiste)

1. I. referitor la cultism.
2. care adoptă cultismul; de cultism.
3. se spune despre un scriitor cu un stil prețios și bogat, care aparține cultismului.
4. II. poet, autor ale cărui opere sunt impregnate de cultism.
5. adept al cultismului.
 

abalienare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (ab- + alienare, cf. engl. abalienation, fr. abaliénation, lat. abalienatio)

1. (med.) pierdere sau diminuare marcată și evidentă a facultăților mintale; alienație.
 

abbevilian, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (fr. abbevillien)

1. (din) subetajul mijlociu al paleoliticului inferior; chelean.
2. I. legat de localitatea franceză Abbeville.
3. (preist.) califică un tip de cultură aparținând paleoliticului inferior, descoperită în depozitele cuaternare de la Abbeville; care este specific abbevilianului; care se referă la această perioadă.
4. (geol.) care se referă la perioada preistorică a paleoliticului inferior, caracterizată prin utilizarea fragmentelor grele de silex tăiate grosier pe ambele părți.
5. II. (geol.) perioadă preistorică a paleoliticului inferior, caracterizată prin utilizarea fragmentelor grele de silex tăiate grosier pe ambele părți.
 

abis

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abysse, lat. abyssos)

1. prăpastie, genune.
2. parte profundă a unui fenomen, a unui proces; neant.
3. depresiune a fundului oceanelor, cu adâncimi mari.
4. (fig.) distanță uriașă sau separare de ordin cultural, intelectual, moral, sentimental.
 

abominațiune

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abomination, lat. abominatio)

1. groază, dezgust pe care cineva îl simte pentru o persoană sau un lucru; oroare.
2. acțiune, conduită sau aspect abominabil; mârșăvie, nelegiuire, ticăloșie.
3. (rar) cultul idolilor, păgânism.
 

abordabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. abordable)

1. care poate fi abordat, de care te poți apropia ușor, care nu face dificultăți, care nu pune piedici; accesibil.
 

abracadabra

Parte de vorbire:  interj., s.  
Etimologie: (fr., it. abracadabra)

1. interj. cuvânt cabalistic căruia ocultiștii, gnosticii etc. îi atribuiau puterea magică de a vindeca anumite boli.
2. s.f. îngrămădire de cuvinte fără sens.