diapir

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. diapiro)

1. cută anticlinală caracterizată prin prezența unui sâmbure de roci plastice care străbat rocile acoperitoare.

glaspapir

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Glaspapier)

1. hârtie pe care a fost aplicat un strat abraziv, pentru șlefuit.

lampir

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. lampyre, lat. lampyris)

1. (entomologie) insectă coleopteră a cărei femelă, fără aripi și fosforescentă, este numită în mod obișnuit vierme-lucitor (Lampyris noctiluca).

PIR-, PIRO-

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (fr. pyr/o/-, cf. gr. pyros)

1. „foc”.

piraia

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. piraya)

1. pește de pradă, foarte feroce, din fluviul Amazoanelor.

piramidă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. pyramide, lat., gr. pyramis, -idis)

1. poliedru având ca bază un poligon și fețele laterale în formă de triunghi cu același vârf.
2. monument funerar antic, de forma unei piramide, din blocuri de piatră, în care erau înmormântați faraonii Egiptului.
3. edificiu arhitectonic asemănător unui asemenea monument.
4. figură de gimnastică în care mai mulți sportivi se așază în rânduri suprapuse.
5. îngrămădire de materiale, de lucruri etc. în formă de piramidă.
6. formă de așezare a armelor pe sol, cu vârfurile țevilor sprijinite unele de altele.
7. formă de coroană de pom cu ax principal.
8. sistem de susținere a viței de vie portaltoi, dintr-un stâlp înalt din vârful căruia pornesc mai multe sârme legate de butuci.
9. formație anatomică asemănătoare unei piramide.
10. proeminență osoasă din interiorul cavității timpanice.
11. ~ bulbară = proeminență a cordoanelor anterioare ale măduvei spinării, la nivelul bulbului rahihdian; ~e Malpighi = formațiuni conice din zona medulară a parenchimului renal, prin care se scurge urina.

abject, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. abject, lat. abiectus)

1. care comite fapte reprobabile; ticălos.
2. care inspiră dezgust, repulsie, prin josnicia, degradarea sa morală; demn de cel mai mare dispreț; abominabil.
3. (antonime) respectabil, stimabil.

abjecție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abjection, cf. lat. abjectio)

1. caracterul a ceea ce este josnic, demn de disprețuit.
2. stare de înjosire care atrage disprețul tuturor.
3. acțiune degradantă care inspiră dispreț.
4. faptă abjectă; josnicie, mârșăvie, ticăloșie.
5. (var. înv.) abjecțiune.
6. (antonime) demnitate, măreție, noblețe.

ablațiune

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. ablation, lat. ablatio)

1. îndepărtare chirurgicală din corpul uman (o tumoare, un calcul, un organ bolnav); exereză, extirpare.
2. transportare a materialelor rezultate din dezagregarea rocilor.
3. reducere a masei unui ghețar sau a zăpezii prin topire și evaporare.
4. fenomen fizic în urma căruia un meteorit, satelit etc., pierde din substanță din cauza încălzirii sale până la incandescență.

abranhial, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (engl. abranchial)

1. (despre respirație) care nu se face prin branhii.

abrutizant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. abrutissant)

1. care abrutizează.
2. care dezumanizează prin diminuarea sau distrugerea activității intelectuale sau spirituale.
3. (antonim) civilizator.

absorbție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. absorption, lat. absorptio)

1. încorporare a unei substanțe oarecare de către un corp lichid sau solid, de către celule, țesuturi sau organe.
2. mișcare a intensității unei radiații care trece printr-un corp, din cauza pierderii de energie.
3. încrucișare a unei rase perfecționate cu una neameliorată.
4. (ec.) fuziune de întreprinderi sau de societăți în beneficiul uneia dintre ele.
5. (jur.) drept al unei instanțe superioare de a lua din competența instanțelor inferioare o cauză în curs de judecare.
6. absorbire.
7. extragere, aspirare.