OK
X
diferenția
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. différencier)
1.
tr.,
refl.
a
(se)
deosebi,
a
(se)
distinge
între
două
sau
mai
multe
ființe
ori
lucruri.
2.
(mat.)
a
calcula
o
diferențială.
diferențial, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. différentiel)
1.
adj.
care
diferențiază.
2.
care
comportă,
lucrează
cu
diferențe.
3.
(mat.)
referitor
la
diferențe
care
tind
către
zero.
4.
ecuație
~ă
(și
s.
f.)
=
ecuație
care
conține
o
variabilă,
funcția
recunoscută
și
derivate
ale
acesteia;
calcul
~
=
capitol
al
analizei
matematice
care
are
ca
obiect
studiul
derivatelor
și
al
diferențialelor;
geometrie
~ă
=
ramură
a
geometriei
care
studiază
figurile
geometrice
folosind
calculul
diferențial.
5.
s.
f.
(mat.)
produsul
dintre
derivata
unei
funcții
și
creșterea
variabilei
ei
independente.
6.
s.
n.
angrenaj
constituit
din
două
roți
dințate
planetare
așezate
pe
același
ax
și
din
două
roți
satelite,
utilizat
la
autovehicule
pentru
a
transmite
la
roți
turații
diferite
la
viraje,
iar
la
mașini
de
lucru
pentru
a
varia
în
mod
deosebit
turația.
diferențiativ, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. différenciatif)
1.
care
tinde
să
diferențieze.
adenoblast
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (fr. adénoblaste)
1.
(la
embrion)
celulă
imatură,
nediferențiată,
care
va
da
naștere
la
celule
glandulare
sau
ganglionare;
celulă
glandulară
embrionară.
aloplasmă
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. alloplasme)
1.
parte
diferențială
a
citoplasmei,
având
anumite
funcții.
amorf, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. amorphe, gr. amorphos)
1.
(despre
substanțe
solide)
care
nu
are
formă
cristalizată
proprie.
2.
fără
formă
precisă.
3.
(fig.)
nediferențiat;
inform.
4.
(fam.)
indiferent,
nepăsător,
apatic.
autoplazie
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. autoplasie)
1.
proces
de
dezvoltare
în
care
unele
celule
ale
embrionului
se
diferențiază
morfologic
și
biologic
într-o
anumită
direcție.
bandă 2
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. bande, germ. Band)
1.
fâșie
îngustă
și
lungă
cu
care
se
leagă,
se
înfășoară
ceva.
2.
parte
lungă
și
îngustă
a
unei
suprafețe.
3.
fir
de
circulație
pe
o
stradă
sau
șosea.
4.
(anat.)
fâșie
de
țesut
care
unește
două
organe.
5.
parte
a
cromozomului,
clar
diferențiată,
de
culoare
mai
închisă
sau
mai
deschisă.
6.
~
magnetică
=
fâșie
pentru
înregistrarea
magnetică
a
semnalelor
electrice;
~
de
magnetofon
=
fâșie
îngustă
de
material
flexibil,
cu
un
strat
fin
de
substanță
feromagnetică,
pentru
înregistrarea
și
reproducerea
sunetelor
cu
magnetofonul;
~
etalon
=
bandă
magnetică
cu
înregistrări
speciale
pentru
reglarea
sau
verificarea
parametrilor
unui
magnetofon
ori
magnetoscop;
~
rulantă
=
fâșie
îngustă,
continuă
(de
cauciuc)
care
servește
la
transportul
în
plan
orizontal
al
unor
materiale
sau
piese;
~
de
imagini
=
peliculă
cinematografică;
~
sonoră
=
peliculă
cinematografică
de
înregistrat
sunetul.
7.
(spațiu
neimprimat)
între
două
sau
mai
multe
mărci
poștale;
ștraif.
8.
margine
elastică
de
la
masa
de
biliard.
9.
(herald.)
figură
diagonală
care
reunește
unghiul
drept
de
sus
al
unui
scut
cu
unghiul
stâng
de
jos.
10.
în
~
=
(despre
figuri)
așezat
în
diagonala
scutului.
11.
grup
de
frecvențe
învecinate
sau
apropiate
care
fac
parte
din
spectrul
unei
radiații
sonore
sau
electromagnetice.
12.
înclinare
a
unei
nave
pe
un
bord
sub
efectul
vântului
sau
când
încărcătura
este
greșit
repartizată.
blastom
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (fr. blastome, gr. blastoma)
1.
(med.)
neoplasm
compus
din
celule
imature,
nediferențiate,
derivate
din
blastema
unui
organ
sau
țesut;
tumoare
canceroasă.