realism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. réalisme)

1. curent în filozofia scolastică care susținea că noțiunile generale ar avea o existență reală, obiectivă, precedând existența lucrurilor individuale.
2. concepție care recunoaște că lumea este o realitate independentă de subiectul cunoscător.
3. ~ critic = denumire a mai multor curente din filozofia contemporană care recunosc realitatea lumii externe, dar interpun între subiect și obiect „datul” sau „esențele”, ajungând la concluzii agnostice sau idealist-obiective; ~ naiv = materialismul spontan al vieții cotidiene, convingerea izvorâtă din practica vieții, potrivit căreia lucrurile există independent de conștiința omenească și se reflectă în ea.
4. curent în artă și literatură care promovează înțelegerea adâncă și redarea realității obiective în trăsăturile ei tipice; orientare, tendință generală a artei din toate timpurile de a reflecta veridic realitatea.
5. noul ~ = curent artistic mărturisind predilecție pentru folosirea nemijlocită a obiectelor aflate în preajma artistului (afișe decupate, fragmente de fotografii sau texte, tuburi de culoare etc.), care se aplică prin lipire pe tabloul-obiect.
6. atitudine care ține seama de realitate, simț al realității.

antirealism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. antiréalisme)

1. negare a realității obiective, a existenței și a legilor sale.

irealism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. irréalisme)

1. lipsa simțului realului.
2. tendință de exprimare în artă fără referire la realitate.

neorealism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. néoréalisme, it. neorealismo)

1. curent în filozofia contemporană care identifică conștiința cu existența, redusă la un complex de senzații independente.
2. doctrină literară sau artistică inspirată din realism.
3. mișcare artistică în cinematografia italiană contemporană, care se manifestă printr-o tendință de apropiere de problemele sociale, de viața cotidiană a oamenilor obișnuiți.
4. mișcare artistică și cinematografică, dezvoltată în Italia (și Portugalia) între anii 1940 și 1950, care vrea să descrie realitatea așa cum este, fără a-i ascunde problemele și nedreptățile.

suprarealism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. surréalisme)

1. curent literar și artistic de avangardă din sec. XX, care, negând gândirea logică și activitatea premeditată a rațiunii în procesul creației artistice, preconiza o totală libertate de expresie, punând accentul pe irațional, inconștient, pe vise și pe automatismul psihic și verbal.

surrealism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. surréalisme)

1. mișcare artistică și filozofie estetică care încurajează eliberarea de spirit, punând accent pe puterea critică și imaginară a inconștientului; suprarealism.

antirealist, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. antiréaliste)

1. ostil realismului, realității.

irealist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. irréaliste)

1. I. referitor la irealism (școală artistică care se străduiește să nu facă referire la realitate).
2. (cel) care este lipsit de orice simț al realității, care manifestă un spirit lipsit de realism.
3. II. adept al irealismului.
4. (antonim) realist.

neorealism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. néoréalisme, it. neorealismo)

1. curent în filozofia contemporană care identifică conștiința cu existența, redusă la un complex de senzații independente.
2. doctrină literară sau artistică inspirată din realism.
3. mișcare artistică în cinematografia italiană contemporană, care se manifestă printr-o tendință de apropiere de problemele sociale, de viața cotidiană a oamenilor obișnuiți.
4. mișcare artistică și cinematografică, dezvoltată în Italia (și Portugalia) între anii 1940 și 1950, care vrea să descrie realitatea așa cum este, fără a-i ascunde problemele și nedreptățile.

neorealist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. néoréaliste)

1. I. referitor la neorealism (tendință artistică a secolului XX care se manifestă printr-o întoarcere la realism).
2. II. adept al neorealismului.

onirism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. onirisme)

1. (med.) delir, halucinație asemănătoare visului, care însoțește unele stări psihopatologice.
2. curent literar românesc (principali reprezentanți: Leonid Dimov și Dumitru Țepeneag) aparținând suprarealismului.
3. atmosferă, caracter oniric al unei creații; stilul unei opere literare sau artistice care oferă o atmosferă apropiată de cea a unui vis.

realist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. réaliste)

1. I. bazat pe realism; specific realismului.
2. care afirmă existența unei realități obiective, care refuză să se țină de o concepție unic fenomenală sau formalistă a științei.
3. care se referă la realismul filozofic și artistic.
4. care exprimă fidel realul, fără a-l idealiza.
5. care are spirit practic, care vede lumea așa cum este.
6. II. adept al realismului.
7. artist, scriitor care reprezintă realismul în artă, în literatură.
8. membru al unei școli de pictură de la mijlocul secolului al XIX-lea.
9. (antonime) idealist, utopist.