OK
X
intelect
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. intellect, lat. intellectus)
1.
capacitatea
de
a
gândi,
de
a
opera
cu
noțiuni;
minte,
gândire,
rațiune.
intelecție
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. intellection, lat. intellectio)
1.
act
prin
care
spiritul
concepe,
creează.
intelectiv, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. intellectif)
1.
care
aparține
intelectului;
care
se
referă
la
intelect;
intelectual.
2.
care
are
capacitatea
de
a
raționa
și
de
a
înțelege.
intelectronică
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (engl. intellectronics)
1.
disciplină
științifică,
combinarea
inteligenței
umane
cu
posibilitățile
oferite
de
mașinile
electronice
de
calcul.
intelectual, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. intellectuel, lat. intellectualis)
1.
adj.
referitor
la
intelect.
2.
s.
m.
f.
cel
care
are
ca
specialitate,
pe
baza
unei
pregătiri
corespunzătoare,
munca
intelectuală.
intelectualism
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (fr. intellectualisme)
1.
concepție
care
afirmă
capacitatea
intelectului,
a
rațiunii
de
a
cunoaște
lumea.
2.
concepție
care
reduce
procesele
afective
și
voliționale
la
cele
intelectuale.
3.
doctrină
care
reduce
actul
moral
la
înțelegerea,
la
cunoașterea
binelui,
care
susține
preeminența
elementului
intelectual
în
cadrul
actului
moral.
4.
(filozofie)
doctrină
metafizică
conform
căreia
totul
în
univers
este
subordonat
inteligenței.
5.
tendința
unei
persoane
de
a-și
privilegia
abilitățile
intelectuale.
6.
caracter
al
unei
opere
de
artă
în
care
predomină
aspectul
intelectual.
intelectualist, -ă
Parte de vorbire:
I. adj., II. s.m.f.
Etimologie: (fr. intellectualiste)
1.
I.
referitor
la
intelectualism
și
adepții
săi.
2.
(vorbind
de
cineva)
marcat
de
intelectualism.
3.
care
privilegiază
soluțiile
pur
intelectuale,
de
multe
ori
prin
ignorarea
realităților.
4.
II.
adept
al
intelectualismului.
5.
persoană
care
aparține
intelectualismului,
doctrină
metafizică
conform
căreia
totul
în
univers
este
subordonat
inteligenței.
6.
(antonim)
antiintelectualist.
abis
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (fr. abysse, lat. abyssos)
1.
prăpastie,
genune.
2.
parte
profundă
a
unui
fenomen,
a
unui
proces;
neant.
3.
depresiune
a
fundului
oceanelor,
cu
adâncimi
mari.
4.
(fig.)
distanță
uriașă
sau
separare
de
ordin
cultural,
intelectual,
moral,
sentimental.
abrutizant, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. abrutissant)
1.
care
abrutizează.
2.
care
dezumanizează
prin
diminuarea
sau
distrugerea
activității
intelectuale
sau
spirituale.
3.
(antonim)
civilizator.
abstract, -ă
Parte de vorbire:
adj., s.
Etimologie: (germ. abstrakt, lat. abstractus)
1.
adj.
gândit
în
mod
separat
de
ansamblul
concret,
real.
2.
în
~
=
pe
bază
de
deducții
logice;
exprimat
(prea)
general,
teoretic;
(despre
un
proces
de
gândire)
greu
de
înțeles;
(mat.)
număr
~
=
număr
căruia
nu
i
se
alătură
obiectul
numărat;
artă
~ă
=
curent
apărut
în
artele
plastice
europene
la
începutul
sec.
XX,
care
se
caracterizează
prin
intelectualizarea,
reducția
abstractă
și
încifrarea
imaginii;
abstracționism.
3.
s.
n.
parte
de
vorbire
provenită
prin
derivare
cu
sufixe
sau
prin
conversiuni
de
la
o
altă
parte
de
vorbire,
având
un
sens
abstract.
4.
~
verbal
=
substantiv
care
provine
de
la
un
verb,
denumind
acțiunea
acestuia.
5.
categorie
filozofică
desemnând
cunoașterea
proprietăților
esențiale
și
generale.
activitate
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. activité, lat. activitas)
1.
îndeplinire
a
unor
acte
fizice,
intelectuale
etc.;
muncă,
acțiune,
ocupație.
2.
situație
a
unui
ofițer
care
face
parte
din
cadrele
active
ale
armatei.
3.
mărime
ce
caracterizează
intensitatea
dezintegrării
unei
substanțe
radioactive.
4.
capacitate
a
unei
particule
materiale
(atom,
moleculă,
radical)
de
a
lua
parte
la
o
reacție.
5.
~
solară
=
totalitatea
fenomenelor
(pete,
protuberanțe,
erupții
etc.)
în
păturile
exterioare
ale
Soarelui.
amaurotic, -ă
Parte de vorbire:
I. adj., II. s.m.f.
Etimologie: (fr. amaurotique)
1.
I.
(med.)
aparținând
sau
care
suferă
de
amauroză.
2.
(med.)
idioție
~ă
=
boală
infantilă
familială
care
se
manifestă
prin
orbire
congenitală
și
absența
totală
a
dezvoltării
intelectuale.
3.
II.
persoană
care
suferă
de
amauroză.
angelism
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (fr. angélisme)
1.
atitudine
spirituală
sau
intelectuală
care
constă
în
preocuparea
excesivă
de
a
se
conforma
unui
tip
ideal,
ignorând
sau
refuzând
realitățile
umane
sau
lucrurile
materiale,
de
dragul
purității;
puritate,
frumusețe,
grație.