întrebuințare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (v. întrebuința)

1. acțiunea de a (se) întrebuința și rezultatul ei; folosință, utilizare, uz.

întreciocni

Parte de vorbire:  vb. refl.  
Etimologie: (între- + ciocni)

1. a se lovi, a se izbi unul de altul.
2. (fig.) a se contrazice.

întreciocnire

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (vb. întreciocni)

1. ciocnire reciprocă; lovire unul de altul.
2. (fig.) contrazicere.

întredeschide

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. entrouvrir)

1. a deschide puțin o ușă, o fereastră, (p. ext.) ochii, gura etc.

întrefier

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. entrefer)

1. porțiune neferomagnetică ce întrerupe porțiunea feromagnetică a unui circuit magnetic.

întregime

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (întreg + -ime)

1. calitatea de a fi întreg; totalitate, plenitudine.
2. (concret.) ansamblul elementelor care constituie un tot.
3. (figurat) sănătate.
4. deplinătate a facultăților mintale.
5. (loc. adv.) în ~ = cu totul, de tot, complet.
6. (înv.) (loc. adv.) cu ~ = cu înțelepciune.
7. (expr.) mai ~a = mai tot, aproape tot.

abatere

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (abate)

1. acțiunea de a (se) abate și rezultatul ei.
2. îndepărtare, deviație de la direcția inițială sau normală.
3. (fig.) îndepărtare de la o normă, de la o linie de conduită, de gândire etc.
4. (jur.) încălcare a unei dispoziții cu caracter administrativ sau disciplinar.
5. (tehn.) diferența dintre valoarea efectivă sau valoarea-limită admisă a unei mărimi și valoarea ei nominală.
6. (tehn.) diferența dintre dimensiunea reală și cea proiectată a unei piese.
7. (mar.) operația de întoarcere intenționată a prorei unei nave într-o anumită direcție.
8. (econ.) ~ fiscală = parte procentuală din venit, care este scutită de impozit.
9. (econ.) ~ monetară = factor de natură inflaționistă care se caracterizează prin creșterea mai rapidă a masei monetare în raport cu masa bunurilor și serviciilor, manifestată prin majorări ale prețurilor și scăderea puterii de cumpărare a unei monezi.
10. (compus) ~-standard = indicator de măsurare a dispersiei valorilor unei variabile aleatorii.
11. (gram.) excepție.
12. (înv.; loc. subst.) ~ de la vorbă = digresiune.
13. (loc. subst.) ~ de la regulă = excepție.
14. culcare pe pământ; doborâre.
15. (fig.) deprimare.

abdomen

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr., lat. abdomen)

1. (anat.) cavitatea viscerală care formează partea inferioară a trunchiului uman; cavitate a corpului vertebratelor, între torace și bazin.
2. (zool.) ultimul segment al corpului la insecte; partea posterioară a corpului unor nevertebrate (artropode).

abdominal, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. abdominal)

1. care se referă la abdomen, care aparține abdomenului; ventral.
2. cavitate ~ă = cavitate cuprinsă între pereții abdomenului; cavitatea abdomenului.

abdominalgie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abdominalgie)

1. (med.) durere care apare între piept și regiunea pelviană; durere abdominală.

abiotic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. abiotique)

1. care se opune vieții; care este lipsit de viață.
2. califică un mediu în care organismele vii nu pot trăi, incompatibil cu viața.
3. care ține de abioză; propriu abiozei.
4. factor ~ = unul dintre cei doi factori care guvernează distribuția populațiilor bentice în ocean și care depinde în esență de mediul în care evoluează animalele și plantele.

abocluzie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (ab- + ocluzie; cf. lat. ab „îndepărtat de...”, occlusio, -onis „închidere”)

1. (med.) dentiție în care dinții arcadei superioare (maxilarul superior) și ai arcadei inferioare (mandibula) nu se află în contact.
2. lipsă de contact între dinții arcadei inferioare și cei ai arcadei superioare.