OK
X
bun-platnic
Parte de vorbire:
adj., s.m.
Etimologie: (bun + platnic)
1.
(persoană)
care
își
îndeplinește
bine
obligațiile
bănești,
care
plătește
ușor
și
la
timp
obligațiile
pe
care
le-a
contractat.
buna
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (germ. Buna, n. com.)
1.
varietate
de
cauciuc
sintetic,
pornind
de
la
buratienă.
buncăr
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (germ. Bunker)
1.
siloz
în
care
se
înmagazinează
cărbuni,
minereuri
etc.
2.
compartiment
în
care
se
înmagazinează
combustibilul,
pe
o
navă.
3.
pâlnie
de
alimentare
cu
cărbuni
a
locomotivelor.
4.
adăpost
blindat,
cazemată.
bund
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (germ. Bund)
1.
asociație,
confrerie;
confederație
(în
Germania
și
Elveția).
Bundesrat
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (germ. Bundesrat)
1.
adunare
legislativă
în
Imperiul
German.
2.
consiliu
federal.
3.
reuniune
a
membrilor
puterii
executive
în
Elveția.
Bundestag
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (germ. Bundestag)
1.
camera
inferioară
a
parlamentului
în
Germania.
abandon
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (fr. abandon)
1.
acțiunea
de
a
rupe
legătura
care
atașa
o
persoană
de
un
lucru
sau
de
o
altă
persoană.
2.
acțiunea
de
a
înceta
de
a
se
ocupa
de
ceva
sau
de
cineva.
3.
actul
de
renunțare
la
o
calitate,
un
loc
de
muncă
sau
o
funcție.
4.
părăsire
a
unei
nave
aflate
în
pericol
de
scufundare.
5.
părăsire
a
unui
bun
sau
renunțare
la
un
drept.
6.
renunțare
la
o
cauză,
credință
etc.
7.
cedare
(la
o
stare,
un
sentiment).
8.
(drept)
actul
prin
care
un
debitor
abandonează
toate
bunurile
sale
creditorilor
săi,
pentru
a
se
proteja
de
urmărirea
lor.
9.
(sport)
retragere
dintr-o
competiție.
10.
~
familial
=
părăsire
a
copiilor,
a
familiei.
abataj
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (fr. abattage, it. abbattaggio)
1.
acțiunea
de
a
extrage
minereu
într-o
mină.
2.
loc
de
extragere
a
unui
minereu,
a
unei
roci
dintr-un
zăcământ;
operația
însăși.
3.
~
frontal
=
abataj
al
minereului
făcut
pe
un
front
foarte
lung
în
direcția
filonului.
4.
ciocan
de
~
=
instrument
acționat
cu
aer
comprimat,
cu
ajutorul
căruia
se
desprinde
cărbunele
în
straturile
cu
înclinație
mare.
5.
doborâre
a
arborilor
în
exploatările
forestiere.
6.
acțiunea
de
a
ucide
un
animal;
sacrificare
a
animalelor,
la
abator.
7.
(marinărie)
înclinare
a
unei
nave
spre
a
putea
fi
carenată;
carenaj.
abatere
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (abate)
1.
acțiunea
de
a
(se)
abate
și
rezultatul
ei.
2.
îndepărtare,
deviație
de
la
direcția
inițială
sau
normală.
3.
(fig.)
îndepărtare
de
la
o
normă,
de
la
o
linie
de
conduită,
de
gândire
etc.
4.
(jur.)
încălcare
a
unei
dispoziții
cu
caracter
administrativ
sau
disciplinar.
5.
(tehn.)
diferența
dintre
valoarea
efectivă
sau
valoarea-limită
admisă
a
unei
mărimi
și
valoarea
ei
nominală.
6.
(tehn.)
diferența
dintre
dimensiunea
reală
și
cea
proiectată
a
unei
piese.
7.
(mar.)
operația
de
întoarcere
intenționată
a
prorei
unei
nave
într-o
anumită
direcție.
8.
(econ.)
~
fiscală
=
parte
procentuală
din
venit,
care
este
scutită
de
impozit.
9.
(econ.)
~
monetară
=
factor
de
natură
inflaționistă
care
se
caracterizează
prin
creșterea
mai
rapidă
a
masei
monetare
în
raport
cu
masa
bunurilor
și
serviciilor,
manifestată
prin
majorări
ale
prețurilor
și
scăderea
puterii
de
cumpărare
a
unei
monezi.
10.
(compus)
~-standard
=
indicator
de
măsurare
a
dispersiei
valorilor
unei
variabile
aleatorii.
11.
(gram.)
excepție.
12.
(înv.;
loc.
subst.)
~
de
la
vorbă
=
digresiune.
13.
(loc.
subst.)
~
de
la
regulă
=
excepție.
14.
culcare
pe
pământ;
doborâre.
15.
(fig.)
deprimare.
ab intestat
Parte de vorbire:
loc. adj.
Etimologie: (lat. ab intestat)
1.
(jur.)
(despre
o
succesiune)
care
se
află
în
absența
unui
testament,
situație
în
care
legea
reglementează
transmiterea
bunurilor.
absurd, -ă
Parte de vorbire:
adj., s.
Etimologie: (fr. absurde, lat. absurdus)
1.
adj.
care
contrazice
gândirea
logică,
legile
naturii,
bunul-simț.
2.
s.
n.
ceea
ce
este
absurd;
absurditate;
nonsens.
3.
prin
~
=
admițând
un
raționament
fals.
4.
(fil.)
termen
care
desemnează
ruptura
totală
dintre
om
și
mediul
său
sociocultural,
sentimentul
generat
de
trăirea
acestei
rupturi.
abundent, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (după fr. abondant, lat. abundant)
1.
care
abundă;
în
cantitate
mare;
profuz.
2.
(var.)
abundant.
3.
(antonim)
rar.