compensa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. compenser, lat. compensare)

1. tr. a înlocui ceva consumat, cheltuit, prin altceva; a da un echivalent; a despăgubi.
2. a determina valoarea mijlocie sau cea mai probabilă a unui șir de măsuri, ale căror rezultate brute sunt afectate de erori accidentale.
3. (fiz.) a micșora sau a anula efectul unei acțiuni.
4. a înlătura erorile de deviație ale unei busole.
5. tr., refl. (med.; despre organe) a(-și) reveni la o stare de echilibru, de funcționare normală.

compensabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. compensable)

1. care poate fi compensat.
2. (antonime) incompensabil, necompensabil.

compensare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (compensa)

1. acțiunea de a (se) compensa.
2. restabilire a echilibrului proceselor psihofiziologice prin reacții sau impulsuri orientate în sens opus.
3. mecanism biologic de menținere și redresare a funcțiilor vitale ale organismului, în cazul lezării sau îndepărtării unor organe ori părți anatomice.
4. operație comercială, constând dintr-un schimb echivalent de mărfuri și servicii între vânzător și cumpărător, fără utilizarea mijloacelor de plată.
5. operație financiară prin care se reglează raportul dintre vânzare și puterea de cumpărare.
6. retribuție pentru un drept nefolosit.
7. reducere sau anulare a tensiunii electrice aplicate unui circuit prin introducerea unei tensiuni electromotoare suplimentare.

compensație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. compensation, lat. compensatio)

1. compensare; ceea ce servește pentru a compensa; răsplată, despăgubire.

compensativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. compensatif)

1. care compensează, care are caracter de compensație; compensator.

compensator, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. compensateur)

1. adj. care compensează; compensativ, compensatoriu.
2. s. n. sistem tehnic care lucrează în vederea obținerii unei compensări de variație, de efort etc.
3. mașină electrică rotativă pentru îmbunătățirea factorului de putere în rețele de curent alternativ.
4. instrument electric de măsură bazat pe metoda compensării.
5. s. m. specialist autorizat să efectueze compensarea busolelor de pe (aero)nave.

compensatoriu, -ie

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. compensatoire)

1. compensator.
2. (jur.) care duce la repararea unei pagube.
3. daune ~ii = sumă de bani care se plătește de către debitor creditorului pentru a-i acoperi pagubele rezultate din neîndeplinirea unei obligații.

antischeting

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. antiskating)

1. dispozitiv de reglaj la pick-up-urile moderne pentru compensarea forței centripete.

arguție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. argutie, lat. argutia)

1. argumentare sprijinită pe fapte neînsemnate, fără semnificație.
2. subtilitate exagerată în argumentare, folosită pentru a compensa slăbiciunea, golul sau falsitatea gândirii.

beneficiu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. beneficium, fr. bénéfice)

1. (în feudalism) concesiune de pământ făcută de un suzeran unui vasal ca recompensă în schimbul achitării de unele obligații.
2. folos, profit, câștig.
3. ~ de inventar = drept de care se bucură un moștenitor de a accepta condiționat o succesiune.
4. venit net al unei întreprinderi; sursă de acumulare.
5. sub ~ de inventar = în mod provizoriu, sub rezervat verificării.

bonificație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bonification)

1. bonificare.
2. compensație în bani pentru o daună, reprezentând o reducere sau o mărire a unui profit.
3. (sport) avantaj constând din îmbunătățirea timpului realizat, acordat primului sau primilor clasați, într-o competiție.

bonus

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (engl. bonus)

1. (economie) remunerație suplimentară reprezentând o cotă din profitul companiei și recompensând anumite merite, servicii et cetera; gratificație, tantiemă.
2. element suplimentar care oferă valoare adăugată produsului inițial.

bulimic, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. boulimique)

1. I. care este legat de bulimie; (prin ext.) care manifestă o foame mare.
2. (nosologie) hiperfagie ~ă = tulburare de alimentație caracterizată prin consumul excesiv și necontrolat de alimente, fără mecanismele compensatorii care împiedică creșterea în greutate.
3. II. (med.) persoană care suferă de bulimie.
4. (fig.) persoană care nu se poate opri din consumat.