deverbal

Parte de vorbire:  s.n., adj.  
Etimologie: (fr. déverbal)

1. (cuvânt) provenit dintr-un verb; deverbativ, postverbal.
2. adj. care se formează dintr-un verb la infinitiv prin suprimarea desinenței (terminației).

postverbal

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. postverbal)

1. (cuvânt) format (prin derivare regresivă) de la un verb.

proces-verbal

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. procès-verbal)

1. document întocmit de o autoritate competentă și care constată un fapt, un delict, o contravenție etc.
2. raportul a ceea ce a fost spus sau făcut într-o ședință, întrunire sau circumstanță oficială.

verbal, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. verbal, lat. verbalis)

1. care se transmite prin viu grai; oral.
2. notă ~ă = notă diplomatică nesemnată, echivalentă cu o declarație orală.
3. referitor la verb, al verbului; provenit din verb.
4. flexiune ~ă = conjugare.
5. cu valoare de verb.

verbalism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. verbalisme)

1. metodă de învățământ bazată mai mult pe învățarea cuvintelor (noțiunilor) decât pe formarea raționamentului elevilor.
2. (peior.) tendință de a da mai multă importanță cuvintelor și simbolurilor decât ideilor; abuz, beție de cuvinte.

verbalist, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (germ. verbalist, /II/ Verbalist)

1. adj. care prezintă verbalism.
2. s. m. f. cel care vorbește multe și de toate.

abstract, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (germ. abstrakt, lat. abstractus)

1. adj. gândit în mod separat de ansamblul concret, real.
2. în ~ = pe bază de deducții logice; exprimat (prea) general, teoretic; (despre un proces de gândire) greu de înțeles; (mat.) număr ~ = număr căruia nu i se alătură obiectul numărat; artă ~ă = curent apărut în artele plastice europene la începutul sec. XX, care se caracterizează prin intelectualizarea, reducția abstractă și încifrarea imaginii; abstracționism.
3. s. n. parte de vorbire provenită prin derivare cu sufixe sau prin conversiuni de la o altă parte de vorbire, având un sens abstract.
4. ~ verbal = substantiv care provine de la un verb, denumind acțiunea acestuia.
5. categorie filozofică desemnând cunoașterea proprietăților esențiale și generale.

acatafazie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acataphasie)

1. așezare greșită a cuvintelor în vorbire.
2. (med.) tulburare de comunicare verbală constând în dezacordul între ideație și vorbire.

activ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. actif, lat. activus, II, 2/ rus. aktiv)

1. adj. care participă efectiv la o acțiune; harnic, dinamic.
2. (biol.) aflat în stare de completă funcționare.
3. membru ~ = membru al unei organizații, instituții, având obligații și bucurându-se de drepturi depline.
4. (mil.) în activitate.
5. (despre corpuri, substanțe) care intră ușor în reacție.
6. (despre diateza verbală) care arată că subiectul săvârșește acțiunea.
7. vocabular ~ = vocabular folosit în mod curent.
8. (despre operații, conturi, bilanțuri) care se soldează cu un profit.
9. s. n. totalitatea mijloacelor economice ale unei întreprinderi, instituții etc.; parte a bilanțului în care sunt înscrise aceste mijloace.
10. colectiv de membri pe lângă un organ de partid, pe care se sprijină în întreaga sa activitate.
11. adv. în mod activ.

adverbal, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. adverbal)

1. pe lângă, care determină un verb.
2. care este legat de verb, care depinde de verb (*acuzativul sau ergativul (în funcție de limbă) este cazul determinant adverbal imediat).
3. care se referă la relația verbului cu alți termeni ai propoziției.

afrazie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aphrasie)

1. tulburare de comunicare verbală, dificultate de a construi fraze.

alexie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. alexie)

1. (med.) incapacitate de a înțelege limbajul scris; cecitate verbală.