OK
X
-BAL
Parte de vorbire:
sufix
Etimologie: (engl. -ball)
1.
„minge”.
aribal
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (gr. arryballos)
1.
(ant.)
vas
grecesc
sferic,
cu
gât
foarte
strâmt
și
cu
buză
lată.
bal (1)
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (fr. bal)
1.
reuniune
cu
dans
organizată
într-un
local
special
pregătit.
2.
a
deschide
~ul
=
a
face
primul
dans
pentru
a
marca
începutul
unei
serate.
bal (2)
Parte de vorbire:
s.n. (învechit)
Etimologie: (fr. balle)
1.
pachet
mare
de
mărfuri
învelit
și
legat
puternic
pentru
a
fi
transportat
mai
ușor;
balot
(de
mărfuri).
bălăbăneală
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (bălăbăni + -eală)
1.
mers
nesigur;
mișcare
legănată
sau
împleticită;
bălăbănire,
(reg.)
bănănăială.
bălăbănos, -oasă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (bălăbăni + -os)
1.
(rar;
despre
ochi)
holbat,
mărit.
abietin
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (fr. abiétine)
1.
substanță
rășinoasă
extrasă
din
lemnul
de
brad,
sub
formă
de
cristale
incolore,
solubile
în
apă
și
alcool;
coniferină.
2.
substanță
rășinoasă,
extrasă
din
terebentina
de
Strasbourg
sau
balsamul
de
Canada,
capabilă
să
se
cristalizeze.
abracadabra
Parte de vorbire:
interj., s.
Etimologie: (fr., it. abracadabra)
1.
interj.
cuvânt
cabalistic
căruia
ocultiștii,
gnosticii
etc.
îi
atribuiau
puterea
magică
de
a
vindeca
anumite
boli.
2.
s.f.
îngrămădire
de
cuvinte
fără
sens.
abstract, -ă
Parte de vorbire:
adj., s.
Etimologie: (germ. abstrakt, lat. abstractus)
1.
adj.
gândit
în
mod
separat
de
ansamblul
concret,
real.
2.
în
~
=
pe
bază
de
deducții
logice;
exprimat
(prea)
general,
teoretic;
(despre
un
proces
de
gândire)
greu
de
înțeles;
(mat.)
număr
~
=
număr
căruia
nu
i
se
alătură
obiectul
numărat;
artă
~ă
=
curent
apărut
în
artele
plastice
europene
la
începutul
sec.
XX,
care
se
caracterizează
prin
intelectualizarea,
reducția
abstractă
și
încifrarea
imaginii;
abstracționism.
3.
s.
n.
parte
de
vorbire
provenită
prin
derivare
cu
sufixe
sau
prin
conversiuni
de
la
o
altă
parte
de
vorbire,
având
un
sens
abstract.
4.
~
verbal
=
substantiv
care
provine
de
la
un
verb,
denumind
acțiunea
acestuia.
5.
categorie
filozofică
desemnând
cunoașterea
proprietăților
esențiale
și
generale.
acatafazie
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. acataphasie)
1.
așezare
greșită
a
cuvintelor
în
vorbire.
2.
(med.)
tulburare
de
comunicare
verbală
constând
în
dezacordul
între
ideație
și
vorbire.
acord
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. accord, it. accordo)
1.
comunitate
de
vederi;
consens,
asentiment;
acceptare.
2.
a
cădea
de
~
=
a
se
învoi;
de
comun
~
=
a)
în
perfectă
înțelegere;
b)
în
unanimitate.
3.
înțelegere
privitoare
la
relațiile
de
colaborare
și
de
cooperare
între
state,
partide
politice,
organizații.
4.
formă
de
retribuție
a
muncii
prestate.
5.
~
global
=
formă
de
organizare
și
de
retribuire
a
muncii
prin
care
se
leagă
mărimea
veniturilor
personale
cu
cantitatea,
calitatea
și
importanța
muncii
prestate.
6.
concordanță
în
număr,
gen,
caz,
persoană
între
care
există
raporturi
sintactice.
7.
(fiz.)
egalitate
a
frecvențelor
de
oscilație
a
două
sau
mai
multe
aparate,
sisteme
etc.;
sintonie.
8.
(muz.)
reunire
a
cel
puțin
trei
sunete,
formând
o
armonie;
disciplină
care
studiază
legile
de
bază
ale
suprapunerii
sunetelor
muzicale.
acroșa
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. accrocher)
1.
a
agăța,
a
prinde
din
mers.
2.
a
intercepta
mingea
în
aer,
la
fotbal.