sufix

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. suffixe)

1. afix care se adaugă la rădăcina sau tema unui cuvânt, pentru a crea cuvinte sau forme gramaticale noi.

pseudosufix

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. pseudo-suffixe)

1. (lingv.) cuvânt folosit ca sufix în compunerea savantă de termeni științifici și tehnici; sufixoid.

sufixa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. suffixer)

1. a adăuga un sufix la rădăcina sau tema unui cuvânt.

sufixal, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. suffixal)

1. referitor la sufixe; care îndeplinește funcție de sufix.

sufixare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (sufixa)

1. acțiunea de a sufixa și rezultatul ei; formare a unui cuvânt cu ajutorul unui sufix; sufixație.
2. (antonim) desufixare.

sufixație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. suffixation)

1. acțiunea de a sufixa și rezultatul ei; sufixare.
2. (lingvistică) procesul de adăugare a unui sufix la radicalul unui cuvânt.

sufixoid

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. suffixoïde)

1. (lingv.) element de compunere sau cuvânt folosit ca sufix la formarea unor termeni științifici și tehnici; pseudosufix.

abstract, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (germ. abstrakt, lat. abstractus)

1. adj. gândit în mod separat de ansamblul concret, real.
2. în ~ = pe bază de deducții logice; exprimat (prea) general, teoretic; (despre un proces de gândire) greu de înțeles; (mat.) număr ~ = număr căruia nu i se alătură obiectul numărat; artă ~ă = curent apărut în artele plastice europene la începutul sec. XX, care se caracterizează prin intelectualizarea, reducția abstractă și încifrarea imaginii; abstracționism.
3. s. n. parte de vorbire provenită prin derivare cu sufixe sau prin conversiuni de la o altă parte de vorbire, având un sens abstract.
4. ~ verbal = substantiv care provine de la un verb, denumind acțiunea acestuia.
5. categorie filozofică desemnând cunoașterea proprietăților esențiale și generale.

afix

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. affixe, lat. affixus)

1. nume generic pentru prefixe, sufixe și infixe, care se adaugă rădăcinii cuvintelor pentru a le modifica sensul, funcția, rolul; orice instrument gramatical având un asemenea rol.
2. (mat.) punct, număr complex într-un sistem de coordonate rectangulare.

atematic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. athématique)

1. (despre cuvinte) în care sufixul sau desinența se adaugă direct la rădăcină.

augmentativ, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.n.  
Etimologie: (fr. augmentatif)

1. (afix) care, atașat la un substantiv, exprimă o creștere a dimensiunilor obiectului denumit; (prin ext.) (cuvânt) format cu un asemenea sufix.
2. (antonime) diminutiv, diminutival.

colectiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. collectif, lat. collectivus)

1. adj. rezultat din munca, din activitatea mai multor persoane; referitor la ideea de colectivitate.
2. substantiv ~ = substantiv care, la singular, denumește o multitudine de obiecte identice, considerate ca un întreg; sufix ~ - sufix cu ajutorul căruia se formează substantive colective; numeral ~ = numeral care exprimă ideea de grupare a obiectelor în timp și spațiu.
3. care aparține tuturor; comun, obștesc, social.
4. s. n. grup de oameni care lucrează în același loc de producție, cu interese și concepții comune, purtând fiecare răspunderea muncii depuse, sub o conducere unică.

derivare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (deriva)

1. acțiunea de a deriva și rezultatul ei; provenire, coborâre din.
2. acțiunea de a devia de la traiectorie.
3. operațiune constând în devierea unui curs de apă.
4. (elect.) comunicare stabilită între două puncte ale unui circuit prin intermediul unui al doilea conductor.
5. (lingv.) provenire a unui cuvânt din altul; procedeu de formare a cuvintelor prin adăugare de afixe sau prin suprimarea lor.
6. (lingv.) ~ progresivă = derivare bazată pe adăugarea formativelor, a afixelor; afixare.
7. (lingv.) ~ regresivă (sau inversă) = derivare prin suprimarea formativelor, a desinențelor sau a sufixelor.
8. (mat.) operație de calcul diferențial prin care se obține o derivată.
9. (inform.) trecere de la un cuvânt la altul prin aplicarea unei reguli din gramatica formală.
10. (med.) tratament constând în devierea unui focar inflamator spre exterior sau spre organe secundare.
11. (fig.) acțiunea de a deturna o idee, un sentiment de la scopul său inițial.