OK
X
brigand
Parte de vorbire:
s.m. (franțuzism)
Etimologie: (fr. brigand)
1.
cel
care
practică
de
obicei
brigandajul;
hoț,
tâlhar
de
drumul
mare.
2.
(prin
ext.)
om
necinstit.
gândibil, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (gândi + -bil)
1.
care
poate
fi
gândit,
admis
ca
punct
de
vedere,
ca
opinie.
2.
care
poate
fi
imaginat,
conceput
cu
mintea.
gândirism
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: („Gândirea“ + -ism)
1.
curent
ideologic
și
politic
din
România,
format
în
jurul
revistei
„Gândirea”,
care
propovăduia
misticismul
ortodox,
tradiționalismul,
naționalismul
și
unitatea
națională
deasupra
claselor
sociale,
sub
egida
bisericii.
gândirist, -ă
Parte de vorbire:
I. adj., II. s.m.f.
Etimologie: („Gândirea“ + -ist)
1.
I.
referitor
la
gândirism,
curent
filozofic
din
România,
de
orientare
existențialist-ortodoxă,
format
în
jurul
revistei
„Gândirea”
în
primele
decenii
ale
secolului
XX.
2.
care
aparține
sau
este
specific
gândirismului.
3.
II.
adept
al
gândirismului.
gânditor, -oare
Parte de vorbire:
I. adj., II. s.m.f.
Etimologie: (gândi + -tor)
1.
I.
care
este
cufundat
în
gânduri,
predispus
la
meditație;
îngândurat,
meditativ.
2.
(fam)
absent,
aproape
distrat
din
cauza
cufundării
în
propriile
gânduri.
3.
(var.)
gânditoriu.
4.
II.
persoană
care
reflectează;
cel
care
gândește
într-un
mod
profund,
original,
la
problemele
fundamentale
ale
societății
și
naturii;
filozof.
abate (2)
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (lat. abbattere, fr. abattre)
1.
(tr.,
intr.,
refl.)
a
(se)
îndepărta
de
la
direcția
inițială
sau
normală.
2.
(fig.)
a
(se)
îndepărta
de
la
o
normă
fixată,
de
la
o
linie
de
conduită,
de
gândire
etc.
3.
(refl.)
(despre
fenomene
ale
naturii,
calamități,
nenorociri)
a
se
produce
pe
neașteptate
(cu
forță).
4.
(refl.)
a
se
năpusti
(asupra).
5.
(refl.)
a
se
opri
în
treacăt
undeva
sau
la
cineva
(părăsind
drumul
inițial).
6.
(refl.,
intr.)
a-i
veni
ideea,
a-i
trece
prin
minte;
a
i
se
năzări.
7.
(tr.)
a
întrista,
a
deprima,
a
descuraja.
8.
(tr.)
a
doborî,
a
culca
la
pământ.
9.
(refl.)
a
cădea.
abatere
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (abate)
1.
acțiunea
de
a
(se)
abate
și
rezultatul
ei.
2.
îndepărtare,
deviație
de
la
direcția
inițială
sau
normală.
3.
(fig.)
îndepărtare
de
la
o
normă,
de
la
o
linie
de
conduită,
de
gândire
etc.
4.
(jur.)
încălcare
a
unei
dispoziții
cu
caracter
administrativ
sau
disciplinar.
5.
(tehn.)
diferența
dintre
valoarea
efectivă
sau
valoarea-limită
admisă
a
unei
mărimi
și
valoarea
ei
nominală.
6.
(tehn.)
diferența
dintre
dimensiunea
reală
și
cea
proiectată
a
unei
piese.
7.
(mar.)
operația
de
întoarcere
intenționată
a
prorei
unei
nave
într-o
anumită
direcție.
8.
(econ.)
~
fiscală
=
parte
procentuală
din
venit,
care
este
scutită
de
impozit.
9.
(econ.)
~
monetară
=
factor
de
natură
inflaționistă
care
se
caracterizează
prin
creșterea
mai
rapidă
a
masei
monetare
în
raport
cu
masa
bunurilor
și
serviciilor,
manifestată
prin
majorări
ale
prețurilor
și
scăderea
puterii
de
cumpărare
a
unei
monezi.
10.
(compus)
~-standard
=
indicator
de
măsurare
a
dispersiei
valorilor
unei
variabile
aleatorii.
11.
(gram.)
excepție.
12.
(înv.;
loc.
subst.)
~
de
la
vorbă
=
digresiune.
13.
(loc.
subst.)
~
de
la
regulă
=
excepție.
14.
culcare
pe
pământ;
doborâre.
15.
(fig.)
deprimare.
absorbi
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. absorber, lat. absorbere)
1.
tr.
a
se
îmbiba,
a
suge,
a
încorpora
ceva.
2.
a
prelua
cunoștințe,
idei,
elemente
specifice
etc.,
asimilându-le
în
propria
structură.
3.
(despre
corpuri
poroase)
a
atrage
în
sine;
a
lăsa
să
pătrundă
în
sine;
a
îmbiba.
4.
(fig.)
a
preocupa
intens.
5.
refl.
(fig.)
a
se
cufunda
în
gânduri.
6.
(fig.)
a
interesa
foarte
mult
pe
cineva;
a
preocupa.
7.
fig.
a
preocupa
în
întregime;
a
captiva.
abstinent, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. abstinent, lat. abstinens)
1.
(cel)
care
practică
abstinența.
2.
(cel)
care
se
abține
înfrângându-și
o
plăcere.
3.
cumpătat,
lipsit
de
lăcomie.
abstract, -ă
Parte de vorbire:
adj., s.
Etimologie: (germ. abstrakt, lat. abstractus)
1.
adj.
gândit
în
mod
separat
de
ansamblul
concret,
real.
2.
în
~
=
pe
bază
de
deducții
logice;
exprimat
(prea)
general,
teoretic;
(despre
un
proces
de
gândire)
greu
de
înțeles;
(mat.)
număr
~
=
număr
căruia
nu
i
se
alătură
obiectul
numărat;
artă
~ă
=
curent
apărut
în
artele
plastice
europene
la
începutul
sec.
XX,
care
se
caracterizează
prin
intelectualizarea,
reducția
abstractă
și
încifrarea
imaginii;
abstracționism.
3.
s.
n.
parte
de
vorbire
provenită
prin
derivare
cu
sufixe
sau
prin
conversiuni
de
la
o
altă
parte
de
vorbire,
având
un
sens
abstract.
4.
~
verbal
=
substantiv
care
provine
de
la
un
verb,
denumind
acțiunea
acestuia.
5.
categorie
filozofică
desemnând
cunoașterea
proprietăților
esențiale
și
generale.
abstractiv, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. abstractif)
1.
care
se
formează
prin
abstracție.
2.
care
servește
la
exprimarea
abstracțiilor.
3.
(caracterologie)
care
este
capabil
să
gândească
abstract.