semantic, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. sémantique)

1. adj. referitor la semantică; semasiologic.
2. câmp ~ = ansamblu de cuvinte aflate într-o strânsă corelație de sens.
3. s. f. ramură a lingvisticii care studiază sensurile cuvintelor și evoluția lor în timp; semasiologie.
4. sens lexical; (p. ext.) semnificație; semantism.
5. ~a artei = ramură a semanticii care se ocupă cu înțelesul cuvintelor în limbajul literar.
6. parte a semioticii care studiază raportul semnelor cu obiectele desemnate.
7. (fil.) ~ generală = curent apărut la începutul sec. XX în SUA, care cercetează limbile „naturale” mai ales din punct de vedere sociologic și pragmatic.
8. (inform.) ansamblul regulilor ce definesc înțelesul fiecărui program, semnificația propozițiilor într-un limbaj.
9. teoria interpretării unui anumit sistem formalizat prin alt sistem formalizat.

semantician, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. sémanticien)

1. lingvist specialist în semantică; semasiolog.

semanticism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (rus. semantiţism)

1. curent în lingvistica contemporană care susține că principala problemă a filozofiei ar fi limba, pe care o identifică cu logica și cu realitatea obiectivă, încercând să înlocuiască cercetarea științifică a realității cu analiza formală a sensului cuvintelor.

semanticist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (engl. semanticist)

1. (persoană) care se ocupă cu studiul semanticii; semantic.
2. (persoană) care face parte din curentul nominalist semantic; semantic.
3. I. referitor la semanticism.
4. II. adept al semanticismului.

acceptabilitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. acceptabilité)

1. faptul de a fi acceptat, de a putea fi acceptat.
2. mulțimea de condiții care fac ceva acceptabil.
3. (lingvistică) însușirea unui enunț de a fi acceptabil; exigența ca o propoziție să nu fie nici agramaticală, nici asemantică.
4. (antonim) inacceptabilitate.

câmp

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (după fr. champ, lat. campus)

1. întindere vastă de pământ fără accidente însemnate de teren; șes, câmpie; spec. întindere de pământ cultivată, semănată; totalitatea ogoarelor din jurul unei comune.
2. munca ~ului = lucrarea pământului.
3. artilerie de ~ = artilerie dotată cu tunuri și obuziere care pot fi deplasate numai pe teren puțin accidentat.
4. loc. adv. în plin ~ sau în ~ deschis = sub cerul liber; fără adăpost.
5. expr. a o lua peste ~ = a merge de-a dreptul, părăsind drumul.
6. a-și lua (sau a apuca) ~ii = a pleca orbește, fără a ști încotro (de desperare, de durere, de mânie); a ajunge la desperare.
7. întindere de pământ în afara unei localități (unde nu mai sunt case).
8. ~ de gheață = masă întinsă și neîntreruptă de gheață care acoperă o suprafață (în regiunile polare).
9. loc, spațiu, porțiune de teren în limitele cărora se desfășoară o anumită activitate.
10. spațiu delimitat în care este cuprinsă imaginea de pe o peliculă cinematografică.
11. ~ vizual = porțiune din spațiu care poate fi cuprinsă cu privirea.
12. ~ operator = porțiune de piele special pregătită pentru o intervenție chirurgicală.
13. fâșie de pânză care delimitează plaga operatorie.
14. porțiune din spațiu în care fiecărui punct i se asociază o mărime fizică bine determinată.
15. (inform.) subîmpărțire din punct de vedere logic a unei cartele conținând, fiecare, o informație reprezentată codificat.
16. mulțime de valori ale uneia sau mai multor mărimi variabile.
17. ~ lexical = ansamblu de cuvinte din aceeași sferă semantică, care exprimă noțiuni asemănătoare sau asociabile.
18. (arte) fond în limitele căruia poate fi reprezentată o imagine, un motiv ornamental etc.

clasem

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. classème)

1. ansamblu de trăsături semantice minimale ale unei unități lexicale.

componențial, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. componentiel)

1. (lingv.) analiză ~ă = metodă de analiză semantică bazată pe descompunerea semnificațiilor.

comutare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (comuta)

1. acțiunea de a comuta; comutație.
2. (jur.) ~a pedepsei = înlocuire a unei pedepse mai grele printr-una mai ușoară.
3. (mat.) operație efectuată asupra unui șir de numere, al cărei rezultat nu depinde de ordinea în care se operează asupra diferitelor elemente ale șirului.
4. fenomenul elaborării unor reflexe condiționate diferite la unul și același stimul în funcție de schimbarea condițiilor mediului ambiant.
5. substituire a unui element lingvistic cu altele, pentru a verifica proprietățile lor respective (fonetice, morfologice, sintactice, semantice).

delexicaliza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (de1- + lexicaliza)

1. tr., refl. (despre părți de vorbire) a-și pierde, a face să-și piardă conținutul semantic.