tur

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. tour)

1. mișcare circulară sau liniară pe un traseu oarecare, cu revenire la punctul de plecare, turație; tură.
2. ~-retur = dus și întors, plecare și sosire; ~ de orizont = observare succesivă a diferitelor puncte caracteristice din jurul unui punct; (fig.) privire de ansamblu asupra unei probleme; ~ de pistă = zbor de pe un traseu dreptunghiular, în jurul aerodromului.
3. a trage primul ~ de manivelă = a începe turnarea unui film.
4. plimbare scurtă, raită.
5. ~ de oraș = vizitare, cu un mijloc de transport, a unui centru de interes turistic.
6. acțiune care cere îndemânare, agilitate, putere.
7. ~ de forță = efort, întreprindere îndrăzneață.
8. (sport) prima parte dintr-un campionat, jumătate din totalul etapelor.
9. întrecere sportivă (de ciclism), în care se parcurge un circuit pe distanță lungă.
10. ~ de scrutin = (prima sau a doua) etapă a unor alegeri care se repetă.
11. (tehn.) mișcare circulară în jurul unui ax.
12. (la jocul de cărți) ciclu de jocuri în care fiecare partener distribuie cărțile, pe rând.

contur

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT contura
2. FR contour
3. EN outline; contour
4. DE Kontur; Umriss
5. RU очертaние; контур
6. HU körvonal, kontúr, szél, szegély

contur

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. contour)

1. linie închisă care mărginește o suprafață, un corp, un obiect.
2. reprezentare grafică a unei astfel de linii.
3. (pl.) curbe sinuoase.

deleatur

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. deleatur, să se şteargă)

1. semn de corectură tipografică prin care se arată că trebuie să se suprime o literă, un cuvânt etc.

detur

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. detour)

1. mijloc indirect pentru depășirea unui obstacol în vederea atingerii scopului propus.

exequatur

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. exequatur, lat. exsequatur, să execute)

1. autorizație dată de un șef de stat unui consul străin de a-și exercita funcțiile în țara în care este trimis.
2. aprobare a unui stat de a se executa pe teritoriul său o hotărâre judecătorească pronunțată de un tribunal străin.

fractur

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Fraktur)

1. (poligr.) literă germană cu caracter gotic.

abac

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abaque, lat. abacus)

1. instrument de calculat din bile care se pot deplasa pe vergele orizontale paralele.
2. tabel sau diagramă care permite rezolvarea rapidă a unor calcule.
3. (matematică) diagramă sau grafic care oferă, prin lectură simplă, rezolvarea aproximativă a unei probleme numerice; nomogramă.

abacă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abaque, lat. abacus)

1. (arhitectură) partea superioară a capitelului unei coloane; placă de piatră care formează partea superioară a capitelului unei coloane și pe care se sprijină arhitrava.
2. (matematică) sistem de linii înscrise într-un plan, care corespund unei ecuații; nomogramă.
3. (fizică) reprezentare geometrică și algebrică a unui spectru luminos
4. (var.) (s.n.) abac.

abandon

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abandon)

1. acțiunea de a rupe legătura care atașa o persoană de un lucru sau de o altă persoană.
2. acțiunea de a înceta de a se ocupa de ceva sau de cineva.
3. actul de renunțare la o calitate, un loc de muncă sau o funcție.
4. părăsire a unei nave aflate în pericol de scufundare.
5. părăsire a unui bun sau renunțare la un drept.
6. renunțare la o cauză, credință etc.
7. cedare (la o stare, un sentiment).
8. (drept) actul prin care un debitor abandonează toate bunurile sale creditorilor săi, pentru a se proteja de urmărirea lor.
9. (sport) retragere dintr-o competiție.
10. ~ familial = părăsire a copiilor, a familiei.

abandona

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. abandonner)

1. (tr.) a rupe legătura cu ceva sau cu cineva.
2. a renunța la a urma o acțiune, o căutare etc.
3. a părăsi, a renunța definitiv la ceva.
4. a părăsi pe cineva (familia, copiii) lăsându-l fără sprijin.
5. a nu mai vrea ceva sau pe cineva.
6. a neglija, a lăsa în voia...
7. a înceta de a utiliza.
8. (refl.) (figurat) a se lăsa pradă unui sentiment, unei emoții, a se adânci în anumite preocupări.
9. a se încrede, a se preda.
10. a se neglija.
11. a-și pierde curajul.
12. (intr.) a se retrage dintr-o competiție.

abataj

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abattage, it. abbattaggio)

1. acțiunea de a extrage minereu într-o mină.
2. loc de extragere a unui minereu, a unei roci dintr-un zăcământ; operația însăși.
3. ~ frontal = abataj al minereului făcut pe un front foarte lung în direcția filonului.
4. ciocan de ~ = instrument acționat cu aer comprimat, cu ajutorul căruia se desprinde cărbunele în straturile cu înclinație mare.
5. doborâre a arborilor în exploatările forestiere.
6. acțiunea de a ucide un animal; sacrificare a animalelor, la abator.
7. (marinărie) înclinare a unei nave spre a putea fi carenată; carenaj.

abate (2)

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (lat. abbattere, fr. abattre)

1. (tr., intr., refl.) a (se) îndepărta de la direcția inițială sau normală.
2. (fig.) a (se) îndepărta de la o normă fixată, de la o linie de conduită, de gândire etc.
3. (refl.) (despre fenomene ale naturii, calamități, nenorociri) a se produce pe neașteptate (cu forță).
4. (refl.) a se năpusti (asupra).
5. (refl.) a se opri în treacăt undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial).
6. (refl., intr.) a-i veni ideea, a-i trece prin minte; a i se năzări.
7. (tr.) a întrista, a deprima, a descuraja.
8. (tr.) a doborî, a culca la pământ.
9. (refl.) a cădea.